Auto

Maşinile diesel au câştigat teren şi au mai luat 3% din piaţa auto

Maşinile diesel au câştigat teren şi au mai luat 3%...

Autor: Bogdan Alecu

12.01.2015, 00:06 312
Autoturismele diesel au ajuns la o cotă de piaţă de aproape 56% anul trecut, faţă de 53% în 2013, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
 
Astfel, în primele 11 luni ale anului trecut s-au vândut peste 42.600 de maşini ali­mentate pe motorină, cu 30% mai multe decât în perioada similară a anului anterior, în timp ce maşinile pe benzină au înregistrat vânzări de circa 33.700 de unităţi în acelaşi interval, cu 17% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.
 
În ceea ce priveşte „alternativele“, automobilele hibride, cele care pe lângă motorul diesel sau benzină dispun şi de unul electric, alături de cele electrice reprezintă numai 0,3%, echivalentul a circa 200 de unităţi, valoarea menţinându-se constantă anul trecut.
 
Procentul în creştere al motoarelor diesel vine în contextul în care peste 70% din vânzările maşini noi s-au îndreptat către companii, iar tocmai pentru că autoturismele parte a acestor flote realizează mai mulţi kilometri decât unul privat au fost echipate cu propulsoare pe motorină pentru a reduce consumul de carburant.
 
Brandurile cu cel mai mare procent de motoare diesel sunt cele premium, BMW ajungând la peste 95%, urmat de Mercedes-Benz cu aproa­pe 90% şi Audi cu 78%, în timp ce în cazul Dacia procentul este de aproape 50%, potrivit dealerilor auto.
 
„Se menţine  nu­mărul  de  8  mărci  şi  res­pectiv  7 modele  din  pri­mele  10  care  au  o pondere  a vân­zărilor  cu  motorizări  die­sel,  peste  ponderea  me­die  a  vân-zărilor  totale  (55,7%),  unele modele având pon­deri ale moto­rizării diesel care depăşesc 75% din vânzările totale ale respectivulul model“, au spus reprezentanţii APIA. Aceştia au subliniat că „în ceea  ce priveşte  norma  de  poluare,  subiect  ce începând  cu  anul  2015  devine important pentru industrie (mai exact din septembrie, când norma Euro 6 devine obligatorie la comercializarea de autoturisme noi), putem observa faptul că sunt deja mărci care oferă  astfel de motorizări. Estimăm faptul că autoturismele cu motoare  Euro 6 reprezintă  pe ansamblul anului 2014 un procent între 6% şi 7%“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO