Auto

Opel Astra Sports Tourer, breakul economic - Galerie FOTO

Opel Astra Sports Tourer, breakul economic

Opel Astra Sports Tourer

Autor: Bogdan Alecu

16.09.2011, 12:28 1026

Segmentul breakurilor pe piaţa locală este unul relativ restrâns, dar pe măsură ce constructorii lansează noi modele tot mai plăcute din punct de vedere al designului, inclusiv clienţii din România se vor lăsa atraşi de acestea.

Spre exemplu, când mergi într-o vacanţă sau când ai ceva de de transportat, spaţiul contează foarte mult. Din acest punct de vedere, Astra Sports Tourer a fost special proiectat pentru a avea un portbagaj cât mai mare. Spre exemplu, în versiune standard acesta măsoară 500 de litri, iar în cazul în care sunt banchetele rabatate ajunge la nu mai puţin de 1.550 de litri.

Mai mult, atunci când am luat loc la bord, nu am realizat că ne aflăm într-o compactă, ci mai degrabă într-un model de clasă medie, oferind acelaşi spaţiu care îl regăsim şi într-o Insignia.

Din punct de vedere al minusurilor, la Astra avem şi ce critica. Spre exemplu, hayonul portbagajului nu a fost desenat foarte ergonomic - pe laterale acesta prezintă colţuri ascuţite, care pot fi foarte periculoase dacă cineva se loveşte la cap în ele. La Insignia Tourer acestea nu sunt prezente deoarece hayonul integrează şi stopurile. Tot un minus îl reprezintă şi poziţia relativ înaltă la volan, şi volanul care nu se poate regla suficient de mult.

Maşina testată era echipată cu un motor diesel de 1,7 litri CDTi de 125 CP şi 280 Nm. Pe parcursul testului am înregistrat un consum mediu de aproximativ 6 litri/100 km, valoare puţin mai mare decât cea de 4,5 litri/100 km în regim mixt. Cutia de viteze cu şase trepte s-a dovedit una bine etajată. Singurul element care merită din nou criticat este ambreiajul, care pare mai degrabă configurat pentru un motor puternic pe benzină şi nu pentru un diesel economic. Dar te poţi obişnui relativ repede cu setarea acestuia.

Modelul testat, cu motor diesel 1,7 litri CDTi şi echipare Cosmo are un preţ de pornire de 21.910 euro, cu TVA inclus. Echiparea include scaune reglabile pe şase direcţii, asistenţă la pornirea din pantă - sistem foarte util, faruri automate, senzori de ploaie şi climatizare.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO