Auto

Semne bune pentru producătorii auto, care aduc 10% din PIB

Semne bune pentru producătorii auto, care aduc 10% din PIB

Autor: Bogdan Alecu

02.12.2010, 23:50 86

Pentru producătorii de componente participanţi la conferinţaAuto România organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobileeste o mană cerească: la Dacia producţia creşte constant de şaseani, iar Ford România promite planuri cel puţin la fel deambiţioase - o capacitate de producţie de 300.000 de maşini şimotoare în 2013 şi o producţie efectivă de cel puţin 200.000 deunităţi.

La finele unei conferinţe de săptămâna trecută, în faţa luiDionisio di Campos, preşedintele Ford România, şi a lui PatrickLeclerc, directorul de achiziţii al Automobile Dacia, s-a formatcâte o coadă interminabilă de directori ai companiilor producătoarede componente auto, dornici să dea mâna, să facă un schimb de cărţide vizită sau să schimbe câteva vorbe cu cei doi. Miza o reprezintăsemnarea unui contract care ar garanta furnizorului venituri demilioane de euro anual, scrie revista Business Magazin.

În toamna anului 2008, la şase luni după ce Ford a preluatoficial cheile uzinei auto din capitala Olteniei, John Fleming, peatunci preşedinte al Ford Europa şi cel care a decis ca marcaamericană să intre în România, venea la Bucureşti cu o delegaţiealcătuită din 40 de producători de componente, cărora să le fieprezentată situaţia uzinei şi planurile de viitor.

Acum, la aproape doi ani de atunci, Dionisio di Campos anunţă căFord va demara producţia lui B-Max, viitorul model de clasă mică ceva fi asamblat exclusiv la Craiova, dar şi un ritm constant de 85de utilitare Transit Connect pe zi.

Salariile, o problemă?

Una dintre problemele cu care se confruntă industria auto dinRomânia, în afara lipsei infrastructurii, este evoluţia salariilor,care continuă să crească, afectând astfel atractivitatea ţării.

Dacă acest element este unul important pentru Dacia, care sebazează pe cei 13.500 de angajaţi ai săi şi nu pe roboţi pentruasamblarea şi producţia de maşini, la Ford acest aspect se află peun plan secund.

"Toată lumea discută de salarii, da, sunt o componentăimportantă a costurilor, dar nu sunt cele mai importante. Costullogistic este mai mare decât costul legat de forţa de muncă.Trebuie să compari şi salariul cu nivelul de productivitate şi săiei în calcul şi infrastructura", spune Dionisio di Campos.

Potrivit lui Constantin Stroe, preşedintele AsociaţieiConstructorilor Auto din România (ACAROM), dinamica neechilibrată asalariilor din România poate reprezenta o ameninţare pentrufurnizorii de componente, dar şi alte companii din industria autocare iau în calcul realizarea de investiţii în România.

Pe de altă parte, evoluţia programului Renault la Dacia şiaccelerarea dezvoltării uzinei Ford România sunt elemente careatrag noi investiţii în industria auto locală şi creează premiselepentru ca un al treilea constructor să intre pe piaţa locală.

"În România se produc de trei ori mai puţine maşini decât înUngaria raportat la mia de locuitori şi de zece ori mai puţine faţăde Slovenia. La noi există cel mai mare potenţial de creştere",apreciază Constantin Stroe.

Oricum, în România salariile în industria auto locală sunt dezece ori mai mici decât în Germania şi de şapte ori mai mici decâtîn Franţa, iar raportat la regiune, suntem mai ieftini decâtUngaria sau Polonia, dar mai scumpi decât Ucraina.

"România trebuie să se menţină competitivă faţă de ţări precumTurcia sau Maroc, unde Renault va investi într-o nouă uzină Daciala Tanger", a spus Jérôme Olive, directorul general al RenaultGroup România.

În ceea ce priveşte dezvoltarea Ford România, di Campos anunţă,la aproape două luni de la ultima vizită în România a lui JohnFleming, acum responsabil de uzinele Ford la nivel global, primelecontracte semnate sau în curs de semnare cu producătorii decomponente pentru a deveni furnizori ai uzinei de la Craiova.

"În total în România avem în momentul de faţă aproape 20 defurnizori. Dintre aceştia, cinci sau şase sunt comuni cu Dacia şisunt amplasaţi în Piteşti, dar numărul acesta este relativ deoareceunii dintre ei au două sau mai multe zone. De asemenea vom vedea şiinvestiţii greenfield, aproape de uzină", a precizat Dionisio diCampos.

Furnizorii se duc pe platforma industrială a FordCraiova

Şapte furnizori se vor stabili direct pe platforma industrială aFord Craiova, printre aceştia fiind şi compania Johnson Controls,care va produce scaunele viitorului B-Max şi care va investi 10mil. euro în amenajarea noii facilităţi de producţie.

Un al doilea furnizor care se va instala în cadrul uzinei va fiLear Corporation, companie americană specializată în producţia decablaje şi sisteme electrice, iar la Balş, la 26 km de uzină, înjudeţul Olt un producător de mase plastice va investi 60 mil. euroîntr-o nouă fabrică, potrivit declaraţiilor primarului localităţii.

Primele exemplare din viitorul model de clasă mică,prototipurile şi cele de preserie vor fi asamblate la uzinăîncepând cu finele anului viitor, iar producţia de serie va începeîn 2012.

"Viitorul model de clasă mică al Ford ce va fi asamblat laCraiova va fi destinat cu precădere pieţei europene. Încă nu s-aluat o decizie dacă va fi sau nu exportat către piaţa americană. ÎnSUA deja se comercializează Fiesta, dar este produs în Mexic", aspus di Campos.

În condiţiile în care viitorul B-Max va utiliza o platformăcomună cu Fiesta, modelul de clasă mică al Ford, o parte dinfurnizorii uzinelor din Europa de Vest vor livra şi către uzina dinRomânia.

"Fiesta este produs în Germania şi Spania. Aşadar, vor ficomponente şi furnizori comuni. Nu vom fi o uzină izolată, ci unaparte a unei reţele, iar sinergiile de la producţie la livrare vorfi maximizate", a declarat preşedintele Ford. Până la fineleacestui an Ford Motor Company va finaliza investiţii totale de 200mil. euro în cadrul uzinei de la Craiova, adică aproape o treimedin totalul ţintei de 675 mil. euro la care s-a angajat.

"Noua versiune a contractului de privatizare va fi semnată înviitorul apropiat", spune şeful Ford România. Aceasta, spredeosebire de cea semnată în septembrie 2007, prevede amânareafinalizării investiţiei de 675 mil. euro pentru 2013 şi facemenţiune numai la capacitatea uzinei de 300.000 de unităţi şi nu laproducţia efectivă. La capacitate maximă uzina va lucra în treischimburi, iar la fiecare cinci minute un camion va intra sau vaieşi pe poarta fabricii, potrivit oficialilor Ford, la care se voradăuga şi garniturile de tren care vor livra maşini către Europa deVest sau către portul Constanţa.

Continuă angajările

La Craiova s-au produs în primele zece luni ale acestui anaproape 7.500 de utilitare Ford Transit Connect, peste 99% dinacestea fiind exportate.

"Producţia uzinei este în prezent de 85 de unităţi pe zi. Noiputem fabrica mult deoarece nivelul este stabilit în funcţie decererea de pe piaţă. Din acest motiv şi anul viitor producţia va fila un nivel similar", a spus preşedintele Ford România. Maşinilesunt exportate pe întreaga piaţă europeană, Germania, Franţa,Spania, Italia, dar principala destinaţie de export este MareaBritanie, precum şi piaţa locală.

Anul viitor Ford va demara un proces de recrutare care va dublanumărul de angajaţi ai companiei, de la 3.600 spre 7.000, adicănumărul de angajaţi stabilit cu executivul în momentulprivatizării.

"Pentru a atinge o capacitate maximă de producţie în 2013 vatrebui să avem toţi angajaţii pregătiţi şi toate schimburile înfuncţiune. Spre exemplu, acum facem recrutare selectivă pentruanumite posturi de care avem nevoie", a spus Dionisio di Campos.

În timp ce în alte ţări din Europa constructorii auto anunţăplanuri de restructurări, în România atât Renault, cât şi Fordcontinuă expansiunea. Spre exemplu, pentru centrul de testare de laTitu al Renault, numărul de ingineri angajaţi va fi majorat de la2.200 la începutul anului la 2.500 în luna decembrie.

Ingineri doreşte şi producătorul de componente Lisa Draexlmaeiersă angajeze anul acesta, 50 pentru uzinele din România, care devinspecializate pe dispozitive tot mai sofisticate, în timp ceproducţia brută este transferată către Republica Moldova sauSerbia.

Piaţa mondială intră pe un trend favorabil

Privind la nivel global, criza a aşezat industria auto dinRomânia pe un făgaş favorabil. În 2009 scăderi ale producţiei demaşini au fost înregistrate de către toate economiile dezvoltate -Germania a scăzut cu 13%, Franţa cu aproape 30%, Japonia cu 31%,iar SUA cu peste 40%, creşteri fiind înregistrate numai de economiiemergente precum China, care a avansat cu 62%, India cu 27% sauBrazilia cu aproape 8%.

"În 2010 ne aşteptăm ca producţia mondială de maşini să creascăcu 20%, la 68 mil. unităţi, nivel egal cu cel din 2007, iar ţărileBRIC (Brazilia, Rusia, India şi China - n.red.) vor reprezentacirca 30% din acest nivel", a spus Constantin Stroe.

Procentul maşinilor fabricate în ţări emergente se va apropia de50% după 2012, potrivit preşedintelui ACAROM. Statistica cu privirela evoluţia industriei auto vine în contextul în care numai cu douăluni în urmă, în cadrul Salonului Auto de la Paris, Dieter Zetsche,şeful Daimler AG, estima că peste 25 de ani numărul de maşini dinparcul auto mondial va creşte de la 900 mil. unităţi în prezent la1,8 miliarde, creştere determinată în primul rând de ţărileemergente. În ceea ce priveşte piaţa locală, România se înscrie înacest trend, în condiţiile în care producţia de automobile continuăsă crească cu un ritm susţinut, de peste 20%. Din acest punct devedere România ocupă locul 10 în Europa în topul ţărilorproducătoare de maşini, dar prima poziţie în ceea ce priveştecreşterea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO