City Insurance, liderul pieÅ£ei asigurărilor din România, a fost luat în vizorul Autorităţii de SupraÂveÂghere Financiară (ASF) înregistrând o valoare cumulată a amenzilor acordate membrilor Directoratului ÅŸi ConÂsiliului de Supraveghere al societăţii de aproape 3,8 mil. lei, după ce în urmă cu două săptămâni, compania a fost sancÂÅ£ionată cu 500.000 de lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA. City Insurance ajuns în ultimul deceniu de la subscrieri de câteva sute de milioane de lei la aproape 2 mld. lei în 2020.
„În cadrul procesului de supraveghere, ASF a solicitat City Insurance informaÅ£ii ÅŸi documente relevante neÂcesare verificării programului de reasigurare al soÂcieÂtăţii. InformaÅ£iile solicitate nu au fost transmise AutoÂrităţii, iar conducerea executivă ÅŸi conducerea suÂperioară a societăţii nu s-au asigurat că informaÅ£iile soliÂcitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziÅ£ie în termenul stabilit, ASF fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuÅ£iilor conferite prin lege“, au transmis reprezentanÅ£ii ASF.
Prin urmare, cea mai mare amendă dintre membrii City Insurance sancţionaţi de către ASF aparţine lui Renato Szilagyi, preşedinte al Directoratului companiei, în valoare de 530.000 de lei, în timp ce Buzerea Barbu Mircea, vicepreşedinte al Directoratului, şi Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al Directoratului au fost amendaţi cu 500.000 de lei fiecare. Astfel, doar la nivelul Directoratului, valoarea cumulată a amenzilor a celor trei membri se ridică la 1,53 mil. lei.
Pentru Consiliul de Supraveghere al City Insurance, ASF i-a sancţionat cu amenzi pe Browne Woodthorpe Robert, preşedinte al Consiliului de Supraveghere, Rossler Max Walted, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere, Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere, Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere şi Papanikolau Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere în valoare de 450.000 de lei fiecare. Valoarea cumulată a amenzilor pentru întreg Consiliul de Supraveghere depăşeşte 2,2 mil. lei.