Bănci și Asigurări

Astra asigură aeronavele Tarom pentru 2,3 milioane de dolari

Astra asigură aeronavele Tarom pentru 2,3 milioane de...

Autor: Anelis Baciu

18.07.2013, 19:35 191

Astra, cel mai mare jucător din piaţa asigurărilor după primele brute subscrise, a câştigat pentru a şaptea oară licitaţia pentru asigurarea Casco a flotei de aeronave a Tarom, poliţa urmând să intre în vigoare la 1 septembrie 2013. Poliţa Casco emisă de Astra acoperă eventualele pagube ale aeronavelor şi înlocuirea pieselor acestora, precum şi răspunderea faţă de pasageri, bagaje, marfă, poştă şi terţi. Valoarea contractului se ridică la 2,3 milioane de dolari, cu 26% mai puţin decât nivelul de anul trecut. La licitaţia pentru atribuirea contractului au mai depus oferte ca şi anul trecut austriecii de la Vienna Insurace Group (VIG), care controlează Omniasig, şi Carpatica Asig.

Tarom este cel mai mare client al asigurătorilor locali pe segmentul poliţelor de aviaţie, compania având o flotă de 24 de aeronave. Astfel, poliţa încheiată de Tarom cu Astra acoperă o bună parte din totalul primelor brute subscrise pe asigurări Casco şi de răspundere civilă pentru aeronave. Valoarea acestor subscrieri s-a ridicat anul trecut la circa 36,7 mil. lei. Câştigarea contractului de către compania controlată de omul de afaceri Dan Adamescu vine după ce asigurătorul a contestat procedura de selecţie. Iniţial poliţa ar fi trebuit să intre în vigoare în luna mai a acestui an. Tarom a publicat la începutul lunii aprilie un anunţ privind reînnoirea contractului de asigurare, însă Astra a criticat cerinţele din documentaţia de atribuire, motivând că acestea favorizează jucătorii de talie mică din piaţă. Flota Tarom a fost asigurată începând din 2007 de Astra, iar cea mai mare despăgubire plătită în acest interval a fost de 10 mil. dolari. Circa 90% din primele subscrise din asigurări de aviaţie sunt cedate în reasigurare din cauza riscurilor mari.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO