Bănci și Asigurări

BRD si ARIS cauta impreuna investitori

19.12.2005, 17:48 19

BRD - SocGen si Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) au hotarat sa lucreze impreuna pentru a facilita contactul intre investitorii straini si cei locali, pentru crearea de parteneriate de tip joint-ventures. Acesta este primul parteneriat cu o banca in care ARIS se implica pentru a gasi investitori straini. Agentia spera insa ca va gasi si alti parteneri, care sa ii faciliteze accesul la mediile de afaceri europene si atragerea unor investitii mai mari in Romania. Prin punerea in contact a investitorilor straini cu oamenii de afaceri romani, ARIS isi propune sa faciliteze dezvoltarea de proeicte de tip greenfield sau brownfield. Potrivit Agentiei, Franta ocupa locul al treilea in topul investitorilor straini din punctul de vedere al capitalului social. BRD este al doilea jucator din sistemul bancar, cu active de peste 5,2 miliarde de euro si un portofoliu de 1,7 milioane de clienti. Banca opereaza o retea de 290 de unitati. BRD-SocGen este listata la Bursa de Valori Bucuresti, fiind a doua companie dupa capitalizare. Grupul francez Societe Generale, principalul actionar al BRD, este prezent in 35 de tari, avand 19 milioane de clienti. Grupul a obtinut anul trecut un venit net bacar de peste 16 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO