Bănci și Asigurări

Brokerii de asigurări trebuie să majoreze capitalul social la 150.000 lei până la finele anului

Brokerii de asigurări trebuie să majoreze capitalul...

Autor: Florentina Dragu

01.04.2015, 19:49 380

"Consiliul ASF a hotărât majorarea capitalului social pentru brokerii de asigurare la 150.000 lei până la 31 decembrie 2015", se arată într-un comunicat al autorităţii de supraveghere.

Norma privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare/reasigurare urmează să fie publicată în zilele următoare.

Forma iniţială a proiectului de normă, prezentată în noiembrie anul trecut, prevedea majorarea capitalului social de 10 ori, la 250.000 lei.

La aceea data, asociaţia naţională a brokerilor din asigurări (UNSICAR) estima că numai o mică parte din cei peste 400 de brokeri de asigurare din România îşi vor putea continua activitatea în cazul aprobării normei în varianta iniţială.

Brokerii de asigurare au intermediat, anul trecut, prime în valoare de 4,56 miliarde lei, în creştere cu 16,32% faţă de anul 2013, potrivit ASF.

Consiliul ASF a dezbătut miercuri şi regulamentul privind listarea unei companii tranzacţionate la bursă în România pe o piaţă dintr-un alt stat UE prin intermediul titlurilor de interes, însă a amânat adoptarea unei decizii.

"Deşi favorabil adoptării acestui proiect, Consiliul a hotărât publicarea atât a notei de fundamentare, cât şi a normei pentru consultare publică, urmând ca decizia definitivă să fie adoptată ulterior", potrivit comunicatului.

ASF a mai discutat şi în trecut regulamentul privind titlurile de interes, fără să ia o decizie.

Aprobarea regulamentului este ultimul pas necesar pentru a permite Fondului Proprietatea să înceapă procedurile pentru listarea secundară la Bursa de Valori de la Londra.

Acţionarii Fondului Proprietatea au acordat, în luna ianuarie, un nou mandat administratorului societăţii, valabil până în luna iulie, pentru listarea pe piaţa britanică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO