Economiile mari nu sunt neapărat şi puternice. Germania este o economie mare, dar în ultimul an a ajuns bolnavul Europei. Suedia, în schimb, este o economie mai mică, dar puternică. Şi chiar şi aşa, spune guvernatorul băncii centrale suedeze, economia Suediei este întrecută, la performanţă, de cea a SUA. De aceea, avertizează Erik Thedéen, Europa trebuie să reducă urgent decalajul de competitivitate faţă de SUA, altfel riscă să rămână şi mai mult în urmă la creştere. Că economia suedeză este una puternică o arată faptul că în ultimii şase ani s-a descurcat mai bine decât zona euro. Cu toate acestea, este în urma SUA mai ales deoarece are o creştere a productivităţii mai slabă.
„Americanii surclasează Europa, inclusiv Suedia – creşterea productivităţii în SUA este mult mai puternică. Este o problemă foarte importantă care trebuie rezolvată de factorii de decizie europeni“, a explicat Thedéen într-un interviu pentru Financial Times. Productivitatea se vede în multe aspecte ale unei economii: în cursul valutar, în dobânzi, în rezistenţa la crize, în puterea de revenire, în forţa financiară a companiilor, în forţa de a da tonul tendinţelor la nivel internaţional. Iar problema Europei a fost îndelung dezbătută.
Însă decalajul de productivitate dintre UE şi zona euro, pe de o parte, şi SUA şi China pe de alta, a revenit în atenţie acum când războaiele comerciale cresc în intensitate, iar europenii caută să fie mai independenţi economic. Din anul 2000, productivitatea, măsurată ca producţie pe oră de muncă, a crescut în zona euro cu 20%, iar în Suedia cu 35%, însă în SUA a urcat cu aproape 60%, scrie FT.
Rezistenţa economiei americane la recesiune şi la dobânzile mari permite băncii centrale a SUA să ţină sus dobânzile mai mult timp pentru a lupta mai eficient cu inflaţia. În schimb, BCE este aşteptată ca în iunie să înceapă ciclul de scădere a dobânzilor. Banca centrală suedeză l-a început deja săptămâna aceasta. Dar, în timp ce Europa încă evaluează impactul economic al reducerii dobânzilor înainte de Fed, diferenţa mare de productivitate faţă de SUA este o preocupare tot mai mare pentru executivii din afaceri şi pentru factorii de decizie europeni.
Nicolai Tangen, şeful fondului suveran al Norvegiei, cu active de 1.600 de miliarde de dolari, spune că Europa este mai puţin ambiţioasă, mai puţin muncitoare şi mai vulnerabilă decât SUA. Îmbunătăţirea productivităţii este considerată deosebit de importantă în Norvegia, Suedia şi Danemarca pentru a menţine salariile ridicate şi o creştere economică solidă. Este considerată importantă şi la BCE. Isabel Schnabel, membru al consiliului executiv al Băncii Centrale Europene, a spus în martie că este „mai urgent ca niciodată“ ca liderii zonei euro să reducă decalajul de productivitate cu SUA.
Rezolvarea „crizei competitivităţii“ este necesară deoarece producătorii din UE se confruntă cu preţuri mai ridicate la energie şi cu provocări mai mari pe piaţa muncii decât concurenţii americani sau chinezi.
BCE este îngrijorată, de asemenea, că scăderea productivităţii va amplifica riscul ca inflaţia să rămână sus din cauza creşterii costurilor cu forţa de muncă pentru companiile din zona euro. Schnabel apreciază că o cauză fundamentală a slăbiciunii zonei euro a fost că aceasta nu a reuşit să culeagă câştigurile de eficienţă ale tehnologiilor digitale, aşa cum au făcut SUA într-o etapă anterioară.
Încurajarea concurenţei ar fi o parte a răspunsului, a mai spus ea, cerând şi o implementare mai rapidă şi mai eficientă a programului de investiţii publice Next Generation al UE. Decalajul economic dintre SUA şi zona euro aproape că s-a triplat de la introducerea euro.
În 1999, economia americană era cu 11% mai mare decât cea a zonei euro raportată la paritatea puterii de cumpărare. Diferenţa s-a lărgit la 30%, notează FT. Chiar şi la PIB per capita, SUA lasă în urmă Europa. În 2022, venitul real raportat la paritatea puterii de cumpărare al americanului mediu era cu 35% mai mare decât cel al europeanului mediu, faţă de 27% înainte de criza financiară din 2008.
Date mai recente arată că productivitatea zonei euro a scăzut cu 1,2% în al patrulea trimestru din 2023 faţă de anul precedent, în timp ce în SUA a crescut cu 2,6%. Cauzele decalajelor pot fi găsite în multe locuri. Spre exemplu, tendinţele de pe piaţa muncii au accentuat diferenţele de productivitate.
Ariane Curtis de la Capital Economics spune că angajatorii americani sunt predispuşi să automatizeze mai repede atunci când forţa de lucru este mai rară, în timp ce europenii s-au concentrat „pe angajarea de muncitori pentru a umple golurile, chiar dacă există nepotriviri de competenţe“.
Unii economişti au găsit că SUA se dezvoltă mai rapid decât zona euro în parte pentru că are o populaţie mai tânără, care creşte mai rapid şi lucrează mai mult timp. Creşterea recentă a productivităţii din SUA vine după un stimulent fiscal masiv concentrat pe industria verde, într-o perioadă de reangajări frenetice şi o accelerare a formării de noi afaceri în plin avânt al muncii la domiciliu.
În schimb, zona euro a primit mai puţin sprijin fiscal din partea guvernelor, în timp ce a suferit de pe urma scumpirilor energiei aduse de invazia rusă din Ucraina. În acest timp, SUA au avut energie ieftină la discreţie. Fragmentarea pieţelor financiare, a politicii fiscale şi a reglementărilor europene o fac, de asemenea, mai expusă presiunilor externe decât SUA.
„Când Europa este lovită de un şoc, este fragmentată, aşa că nu răspunde la fel de coerent ca SUA“, a explicat Yannis Stournaras, guvernatorul băncii centrale a Greciei. De asemenea, nu trebuie omis faptul că Europa şi-a tăiat singură din forţa de revenire şi de creştere atunci când a răspuns crizei datoriilor suverane prin tratamente cu austeritate considerate acum prea dure. Nu toţi economiştii sunt convinşi că puterea recentă a SUA este dovada unei schimbări structurale. Erik Neilsen, economist-şef la UniCredit, apreciază că actuala slăbiciune a zonei euro este „un fenomen statistic“, deoarece angajatorii care s-au chinuit să angajeze în perioada de creştere post Covid adună forţă de muncă în perioada de recesiune.
Productivitatea ar putea reveni – din motive nedorite – dacă din cauza dobânzilor mari ale BCE companiile concediază angajaţi. Catherine Mann, membru al comitetului de politică monetară al Băncii Angliei a spus că, deşi cifrele privind productivitatea muncii par „foarte atractive“ în SUA, acestea au fost determinate de factori de cerere, care reflectă în special de un deficit bugetar de mai mult de 6%. Sunt şi analişti care atrag atenţia că productivitate mai mare nu înseamnă neapărat bunăstare mai multă sau standarde de viaţă mai bune.
The Economist scrie că performanţa economică a Europei – prin aceasta înţelegându-se UE şi nu doar zona euro - arată mult mai bine privită prin prisma parităţii puterii de cumpărare (PPP) decât în termeni nominali. În 2012, preţurile în America au fost cu doar 5,4% mai mari decât în Uniune la cursurile de schimb ale pieţei. Anul trecut, decalajul era de 46%, în mare parte datorită dolarului puternic. Ajustând la PPP, PIB-ul UE este de aproximativ 95% din cel al Americii, la fel ca acum zece ani. Totuşi, PIB-ul pe persoană ajustat la PPP a crescut mai rapid în America decât în cea mai mare parte a Europei de Vest. Însă dacă este avută în vedere productivitatea, împărţind cifrele la numărul de ore lucrate, decalajul se reduce şi mai mult.
Ca urmare a demografiei – Europa de Vest are o pondere mai mare de persoane în vârstă decât America – şi din cauza diferenţelor între concediile plătite, pensii şi indemnizaţii de şomaj, reiese că europenii muncesc mai puţin decât americanii. Dar, în funcţie de PIB exprimat în PPP şi raportat la numărul de ore muncite, ţări precum Austria, Belgia şi Danemarca trec înainte. De asemenea, Franţa, Germania şi Suedia întrec SUA la viteza de creştere a productivităţii în perioada de zece ani care a început în 2012. După acest criteriu, România le întrece pe toate, potrivit calculelor The Economist.
