• Leu / EUR4.9050
  • Leu / GBP5.8089
  • Leu / USD4.7905
Bănci și Asigurări

Business MAGAZIN. Cum încearcă Viktor Orban să creeze o super-bancă prin care să controleze economia Ungariei

Business MAGAZIN. Cum încearcă Viktor Orban să creeze o super-bancă prin care să controleze economia Ungariei

Autor: Bogdan Cojocaru

26.06.2022, 09:39 240

În aprilie, multă lume a răsuflat uşurată când preşedintele Franţei a câştigat un nou mandat în faţa Marinei Le Pen. UE numai de un Trump european nu are nevoie când ruşii bat la porţile Uniunii cu tancuri şi rachete de croazieră. Ce ar incrimina-o mai mult pe extremista franceză în ochii lumii civilizate ar fi că a primit bani de la Kremlin. Se pare că, indirect, acest lucru este posibil să se fi întâmplat deja.

Principala rivală a lui Emmanuel Macron a primit bani de campanie, câteva milioane de euro, şi de la Viktor Orbán, premierul considerat autocrat al Ungariei. Orbán este ultimul dintre liderii europeni care i-a mai rămas prieten preşedintelui Rusiei Vladimir Putin. Guvernul maghiar primeşte, la rândul lui, bani, şi nu puţini – câteva miliarde de euro –, de la Rusia. Le Pen a primit un împrumut de la o bancă maghiară la insistenţele lui Orbán. Pentru această bancă, partidul de guvernământ a pregătit un viitor la propriu colosal, scrie Financial Times. Instituţia de la care Le Pen a primit bani este parte din proiectul a ceea ce ar trebui să devină una dintre cele mai mari bănci din ţară şi din regiune şi un instrument de forţă financiară şi influenţă pentru Fidesz.

În spatele viitorului colos se ascund şi alte lucruri interesante. Unul ar fi că la noua bancă are interese fiul guvernatorului bancii centrale maghiare, un fost prieten al lui Orbán devenit critic înverşunat. Banca centrală supraveghează întregul sistem bancar maghiar, iar faptul că fiul guvernatorului a ajuns într-o poziţie în care poate profita financiar de succesul instituţiei de credit arată cum guvernul Orbán şi-a asigurat bunăvoinţa tatălui. Un alt fapt interesant este cum predicţiile şi comentariile analiştilor băncii sunt favorabile sau justifică politicile guvernului Orbán. Altul ar fi cum prin această bancă se creează o legătură mortală între oamenii de afaceri prieteni cu Orbán sau aliaţi ai partidului de guvernământ şi chiar economia ţării.

Luna aprilie a fost specială şi pentru Orbán, nu doar pentru Macron sau Le Pen. Un vânt rece sufla peste Budapesta când liderul iliberal al Ungariei a urcat pe scenă pentru discursul de victorie în alegeri. După ce şi-a asigurat al patrulea mandat  succesiv,  Orbán radia de bucurie când s-a adresat unei mici mulţimi de credincioşi ai partidului Fidesz adunaţi în faţa Balenei, un centru de conferinţe elegant în formă de peşte, lângă Dunăre. „Cu siguranţă suntem într-o formă bună”, a spus el în veselia generală şi în aplauzele publicului. „Victoria este atât de mare încât poţi s-o vezi de pe Lună.”

În apropiere, un grup de bancheri cu legături strânse cu  elita din jurul premierului răsuflau şi ei uşuraţi. Orbán, cu un palmares la conducerea unei ţări de neegalat în Europa, le-a susţinut de ani de zile efortul de a fuziona trei dintre cele mai mari bănci ale ţării într-o singură instituţie, în speranţa că aceasta va servi obiectivelor sale politice la fel de mult ca şi clienţilor. Victoria sa a însemnat că proiectul Magyar  Bankholding va merge cu siguranţă înainte. Într-adevăr, procesul de geneză bancară era deja în curs. În aceeaşi noapte, fuziunea a făcut primii paşi. Seara votului a fost aleasă pentru sincronizarea unora dintre sistemele primilor doi membri, Budapest Bank şi MKB Bank. Takarékbank, al treilea partener, urmează să se alăture în 2023. Fuziunea a decurs fără probleme, sistemele funcţionau.

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9050
Diferență: -0,3251
Ieri: 4.9210
Azi: 4.7905
Diferență: -0,8794
Ieri: 4.8330
Azi: 5.8089
Diferență: -0,4899
Ieri: 5.8375
Azi: 5.0290
Diferență: -0,2024
Ieri: 5.0392