Burse - Fonduri mutuale

Care au fost cei mai căutaţi emitenţi de la Bursă în aprilie 2024: Banca Transilvania, OMV Petrom şi Hidroelectrica, cele mai multe tranzacţii

Care au fost cei mai căutaţi emitenţi de la Bursă în...

Autor: Tibi Oprea

07.05.2024, 07:22 1342

One United Properties, Hidroelectrica şi Banca Transilvania, cele mai mari tranzacţii.

Un număr de opt emitenţi din prima ligă bursieră de la Bucureşti au ţinut topurile lichidităţii în aprilie 2024, lună în care indicele principal BET al Bursei de la Bucureşti a avut o dinamică liniară. Aceştia s-au aflat în top cinci în funcţie de valoarea tranzacţiilor, numărul tranzacţiilor şi numărul acţiunilor tranzacţionate.

Astfel, One United Properties (283 mil. lei), Hidroelectrica (248 mil. lei), Banca Transilvania (225 mil. lei), OMV Petrom (129 mil. lei) şi Romgaz (55 mil. lei) au înregistrat cele mai mari valori ale tranzacţiilor luna trecută. În total, investitorii au tranzacţionat acţiuni ale acestor emitenţi în valoare de 940,6 mil. lei, aproximativ 71% din totalul tranzacţiilor de pe segmentul principal (1,32 mld. lei).

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro