„Ajung la un return on equity mult mai mare. Banca ajunge la o dimensiune mult mai mare fără să investească niciun leu, cu un randament mult mai bun“
Omer Tetik, CEO al băncii, afirmă că acţionarii principali au susţinut tranzacţia de preluare a Volksbank România având în vedere că Banca Transilvania va ajunge acum la o dimensiune mult mai mare fără că acţionarii să investească un leu.
Este un câştig contabil foarte uşor, fără să vină cu bani din buzunar, iar rentabilitatea capitalului va fi mult mai mare pe termen mediu, a menţionat el.
Motivele care au stat la baza acestei achiziţii au fost dimensiunea Volksbank, faptul că ei au o cotă de piaţă mai bună unde noi avem o prezenţă mai redusă, adică în zona de sud a ţării şi în Bucureşti, şi în final chiar au făcut o curăţenie bună în bancă, a menţionat Tetik.
Ce se va întâmpla cu procesele clienţilor care au credite în franci elveţieni şi unde câţiva dintre ei au câştigat în instanţă? „Noi vrem să vorbim cu ei şi le vom prezenta o soluţie, o alternativă. Noi vrem să rămână clienţii noştri şi de aceea este foarte important pentru noi să găsim o soluţie comună. Cât de repede vom veni cu o propunere.“