Bănci și Asigurări

Citi: cursul va ramane in banda 4,20 - 4,30 lei/euro

26.03.2009, 16:25 21
FMI este de acord cu implicarea activa a BNR pe piata valutara pentru corectarea excesului de volatilitate, iar in acest context este de asteptat ca euro sa ramana in banda 4,20 - 4,30 lei pana la sfarsitul acestui an, considera analistii bancii americane Citi. In acelasi timp, apreciaza ca tinta de deficit bugetar „relativ neambitioasa" de 4,6% din PIB fata de 5,2% pe 2008 reflecta probabil abordarea mai flexibila a FMI. Citi vede riscuri de implementare a programului de ajustare fiscala, atat timp cat aceasta ar urma sa aiba loc preponderent pe partea de cheltuieli. De asemenea, afirma ca marimea pachetului financiar acordat Romaniei este in concordanta cu asteptarile pietei si ar trebui sa atenueze ingrijorarile privind nevoile mari de finantare externa. Leul s-a apreciat ieri in raport cu euro pentru a patra sedinta de tranzactionare la rand, BNR calculand un curs de referinta de 4,2723 lei/euro, cu 1,15 bani mai jos fata de ziua precedenta. Unii analisti considera ca este doar un efect de scurta durata al incheierii negocierilor pentru pachetul de finantare externa.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO