Bănci și Asigurări

Creditele acordate de TBI s-au dublat in noua luni

Creditele acordate de TBI s-au dublat in noua luni

Traian Baicu, directorul general al TBI Credit

07.12.2007, 14:50 146

Soldul imprumuturilor acordate de TBI Credit, companie membra a grupului de servicii financiare TBI, a ajuns la 90 de milioane de euro la sfarsitul lunii septembrie, cresterea fata de aceeasi perioada a anului trecut fiind de 125%.
"Cresterea s-a datorat mai multor factori: in primul rand, am mizat pe o dezvoltare rapida in tara. In prezent avem 180 de puncte in 70 de orase, iar pana la sfarsitul anului intentionam sa ajungem la 200 de birouri de credit. In al doilea rand, am investit foarte mult in dezvoltarea fortei de vanzare, care nu numai ca a crescut cantitativ, ci si calitativ", a declarat Traian Baicu, directorul general al companiei. Pe de alta parte, evolutia portofoliului de credite s-a datorat si fortei de vanzari directe a TBI Credit.
La sfarsitul lunii septembrie, TBI Credit avea 160.000 de clienti activi, cu 78% mai multi decat la finele primelor noua luni din 2006.
"Estimam pentru 2008 o crestere cu 60% a activitatii, tintind astfel un sold al creditelor acordate de 150 de milioane de euro la sfarsitul anului viitor. Un potential foarte mare il au cardurile de credit si creditele de nevoi personale. Piata devine din ce in ce mai sofisticata, oamenii doresc sa aiba acces la credit cat mai repede, iar produsul cu cele mai multe posibilitati de deservire rapida este cardul de credit, care poate sa ofere mai multe beneficii intr-un singur produs", spune seful TBI Credit.
Compania a lansat un card de credit in octombrie anul trecut si pana la sfarsitul lunii septembrie a acestui an a emis 30.000 de unitati, obiectivul pentru anul viitor fiind de 50.000 de carduri.
"Anul viitor intentionam sa lansam un card gold care se va adresa clientilor fideli care utilizeaza in mod frecvent instrumentele noastre de creditare", afirma Baicu.
Tot in 2008 compania are in plan sa isi extinda reteaua teritoriala la 300 de unitati.
TBI Credit a fost infiintata in 2003 si este controlata de TBI Leasing. Compania are acum un capital social de 10,5 milioane de euro, dupa ce in cursul acestui an capitalul a fost majorat cu 6 milioane de euro.
TBI Credit a lansat recent o campanie publicitara, cu scopul de se pozitiona pe piata. "Campania actuala este o urmare a procesului de rebranding pe care TBI l-a initiat in acest an si care a avut ca principale obiective atat revigorarea vizuala a brandului, cat si o pozitionare distincta a companiei pe piata extrem de competitiva din Romania", afirma directorul general al TBI Credit.i

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO