Bănci și Asigurări

Cursul de schimb a revenit peste 4,33 lei/euro în a doua parte a şedinţei de marţi

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax

04.10.2011, 17:09 186

Cursul de schimb a închis şedinţa la 4,3300 - 4,3325 lei/euro, paritatea revenind peste nivelul de 4,3300 lei/euro în a doua parte a zilei, ca urmare a aversiunii la risc în creştere a jucătorilor, alimentată de temerile cu privire la posibilitatea intrării Greciei în incapacitate de plată.

Primele tranzacţii din şedinţa de marţi au fost realizate la 4,3180 - 4,3200 lei/euro, paritate cu 0,4 - 0,5 bani peste ultimele cotaţii de luni, de 4,3140 - 4,3150 lei/euro.

În câteva minute, rata de schimb a urcat la 4,3200 - 4,3220 lei/euro, însă apoi unele ordine de vânzare de euro au dus cursul în jos, astfel că în jurul orei 10:00, băncile cotau euro la 4,3060 - 4,3090 lei.

Totuşi, după primele două ore rata de schimb a trecut din nou pe creştere, iar în a doua parte a şedinţei a urcat până la un maxim de 4,3350 lei/euro.

La finalul şedinţei, euro era tranzacţionat la 4,3300 - 4,3325 lei, respectiv, cu 1,6 - 1,75 bani peste închiderea de luni.

"Aversiunea la risc este în creştere, fiind alimentată de temerile legate de un posibil default (intrare în incapacitate de plată -n.r.) al Greciei. Asta se reflectă şi în evoluţia valutelor din regiune în raport cu euro, dar şi burselor, care scad vizibil. Ieri (luni-n.r.) aprecierea leului a fost determinată de o posibilă intervenţie a BNR, care era menită să ducă cursul la 4,30 lei/euro, astfel încât rata la care se vor calcula accizele anul viitor să nu amplifice cu mult inflaţia. Astăzi, în schimb, aversiunea la risc şi-a făcut simţită influenţa în cotaţii şi din acest motiv vedem cursul din nou peste 4,33 lei/euro", a afirmat un dealer.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul se depreciau cu câte 0,3% în raport cu euro, iar leul era în scădere cu aproximativ 0,4%.

Totodată, marile burse europene coborau cu până la 3,6%, iar pieţele din SUA consemnau scăderi de cel mult 1,4%.

Scăderile pieţelor au continuat să fie determinate de temerile investitorilor cu privire la intrarea Greciei în incapacitate de plată, eveniment care ar putea declanşa o criză bancară în Europa.

Miniştrii Finanţelor din zona euro au convenit, într-o reuniune la Luxembourg, că Grecia poate aştepta până la mijlocul lunii noiembrie cea de-a şasea tranşă, de 8 miliarde euro, din împrumutul extern convenit în luna mai a anului trecut cu UE şi FMI. Totodată, preşedintele Eurogroup, Jean-Cladue Juncker, a declarat că miniştrii reevaluează mărimea contribuţiei sectorului privat la cel de-al doilea acord de salvare a Greciei, care a fost stabilită în iulie la 21%.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 0,63 bani, la de 4,3159 lei/euro. BNR a afişat luni un curs de referinţă de 4,3222 lei/euro, după ce vineri rata oficială afişată a atins cel mai ridicat nivel al ultimelor 15 luni şi a fost aproape de maximul istoric.

Totodată, moneda naţională s-a întărit marţi şi în raport cu francul elveţian, iar banca centrală a anunţat un curs în scădere cu 0,56 bani, de la 3,5575 lei/franc, la 3,5519 lei/franc.

Pe de altă parte, leul s-a depreciat în raport cu dolarul, cursul de referinţă urcând cu 3,05 bani, la 3,2674 lei/dolar, şi a atins astfel un nou maxim din luna ianuarie. O paritate mai ridicată a fost publicată de BNR la 12 ianuarie, de 3,2744 lei/dolar.

Dobânzile practicate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele cu scadenţă la o zi au scăzut nesemnificativ, de la 5,32% - 5,82%, la 5,29% - 5,79%. Dobânzile afişate pentru plasamentele pe o săptămână sunt de 5,52% - 6,02%, după ce luni au fost de 5,51% - 6,01%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO