Bănci și Asigurări

Cursul leu/dolar are loc anul acesta sa creasca cu 8%

21.01.2003, 00:00 27

Cursul de schimb al leului in raport cu dolarul ar avea loc in 2003 sa creasca cu 8% in opinia expertilor Fondului Monetar International, ceea ce ar insemna ca la sfarsitul anului un dolar ar ajunge in jur de 36.200 lei.
Analistii FMI estimeaza, in raportul de tara pe 2002, ca, apoi, din 2004 incolo, deprecierea leului in raport cu moneda americana va scadea de la an la an, in 2006 acest indicator urmand sa ajunga la 1,3% pe an.
La inceputul anului majoritatea analistilor de pe piata bancara de la Bucuresti estimau ca anul acesta cursul leu/dolar va creste cu 5-6%, dar au existat si estimari care au ajuns pana spre un prag de 10%.
Va fi foarte interesant de vazut cum vor evolua de fapt cotatiile leului in raport cu dolarul anul acesta si cine a avut de fapt dreptate pentru ca pana la urma politica de curs valutar aplicata de banca centrala este dictata indirect de evolutia raportului euro/dolar pe pietele internationale.
Exemplu stau si miscarile de anul trecut, cand desi la inceptul anului se estima ca raportul leu/euro va creste cu 18-19% in final s-a ajuns la o depreciere de doar 6,02%. Motivul a fost destul de simplu. Toata lumea a fost luata pe nepregatite de evolutiile raportului dintre moneda unica europeana si cea americana care dupa depasirea paritatii s-a indreptat rapid, si a inchis si anul 2002, spre 1,01 euro pentru un dolar.
Pe langa fluctuatiile de pe pietele externe, un impact important asupra evolutiei raportului leu/dolar il va avea si decizia bancii centrale de a face referinta pe euro (stabilirea cursului monedei nationale raportat direct la moneda unica), fata de dolar cum se facea pana in prezent, precum si ponderile pe care cele doua valute - euro si dolar - le vor detine in cosul la care se va raporta BNR in stabilirea tintelor.
Pentru anul acestea, cel putin pana acum, banca centrala nu a anuntat public vreo tinta urmarita a apreciere a leului in raport cu cosul valutar la care se raporteaza. Pentru anul trecut s-a reusit raportarea unei aprecieri reale de 3 puncte procentuale.
Dupa cum au evoluat lucrurile de la inceputul anului si pana acum pe piata valutara de la Bucuresti nu se poate spune decat ca dupa 11 sedinte de tranzactionare deprecierea leului a fost de doar 0,08% iar BNR a vandut dolari tocmai pentru a tine leul in frau.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO