Bănci și Asigurări

Piaţa valutară, în clocot: Dolarul explodează peste noapte şi sare de 4,92 lei, în timp ce euro îşi continuă creşterea. Leul pierde teren pe toate fronturile

Piaţa valutară, în clocot: Dolarul explodează peste...

Autor: Roxana Rosu

14.09.2022, 13:19 14399

Dolarul a făcut miercuri un salt pe piaţa valutară de la Bucureşti şi a crescut cu 1,64% faţă de marţi, cursul de schimb ajungând la un nivel apropiat de cel al monedei europene, respectiv la 4,921 lei/dolar.

Tot miercuri, BNR afişa un curs de 4,924 lei/euro, cu 0,06% peste nivelul de miercuri.

Cursul valutar leu/euro a accelerat în această săptămână, după scăderile din luna august, şi a urcat cu 2% în ultimele şapte şedinţe de tranzacţionare. La rândul lui, dolarul s-a apreciat cu 1,4% de vinerea trecută, ambele monede oscilând miercuri în jurul a 4,92 lei.

Luna august adusese o surprinzătoare apreciere a leului în faţa euro, cursul coborând sub 4,9 lei/euro şi îndreptându-se chiar spre 4,8 lei/euro, nivel despre care unii analişti au spus că nu este susţinut de fundamentele economiei, având în vedere deficitele mari, de cont curent şi bugetar.

Pe piaţa internaţională, dolarul a ajuns la paritate cu euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO