Bănci și Asigurări

Dolarul a inghitit inca 20 de lei

10.07.2000, 00:00 11



Moneda nationala a continuat vineri sa piarda in valoare in raport cu dolarul, la capatul unei saptamani in care amploarea deprecierii zilnice a variat destul de mult, dar fara a depasi 50 de lei pe zi.

Piata s-a deschis vineri direct in crestere, la cotatii de 21.460 lei/21.465 lei/dolar, iar pe final a urcat la 21.470/21.475 lei/dolar, pe fondul interventiei unei banci mari de stat, care a tras cursul in sus, potrivit dealerilor.

Pe piata monetara, dobanzile si-au mentinut trendul descendent, configurat in ultimele zile, cu precadere dupa schimbarea comportamentului BNR, care prefera sa organizeze licitatii pentru atragerea de depozite la dobanzi variabile.

"Ne asteptam ca dobanzile sa scada usor in perioada urmatoare si este foarte posibil ca saptamana viitoare sa vedem scaderi ale ratelor dobanzilor la licitatiile pentru titlurile de stat. BNR urmareste o reducere a dobanzilor, pentru a se evita niste costuri mai mari pentru finantarea deficitulului bugetului de stat", a comentat un dealer.

Dobanzile pentru depozitele la o zi au deschis la 33/38%, iar la inchidere s-au fixat la 30/35%. Depozitele la o saptamana aveau dobanzi de 37/40%, le deschidere, pentru ca in final sa se stabileasca la 34/38%.

BNR a stabilit pentru luni un curs de 21.474 lei/dolar, cu 20 de lei mai mult fata de cotatia valabila pentru vineri, in timp ce marca germana a scazut la 10.435 lei, iar euro, la 20.410 lei. Fata de inceputul anului leul a pierdut 17,6% in raport cu dolarul, in timp ce in raport cu Euro deprecierea a fost doar de 11,34%.

Saptamana trecuta Ministreul Finantelor a atras o mare perte din lichiditatile existente pe piata interbancara, prin vanzarea de certificate de trezorerie in valoare totala de 3.018 miliarde de lei, fata de 1.092 miliarde de lei la licitatia din saptamana precedenta. Randamentul mediu la care s-a incheiat licitatia a fost de 45,99%, cea mai mare parte a titlurlor fiind achizitionate de banci in nume propriu.

Dobanzile pentru depozitele in banci ale populatiei s-au mentinut saptamana trecuta in intervalul 33 - 37%, nivelul oferit de banci fiind limitat superior de randamentele titlurilor de stat, care raman deocamdata principalul plasament al bancilor.

Pe piata caselor de schimb, dolarul era cotat, la cumparare, cu 21.210 - 21.350 lei, in timp ce la vanzare cotatiile variau intre 21.471-21.550 lei. Marca germana era cumparata cu 10.150-10.400 lei si se vindea cu 10.445-10.500 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO