Bănci și Asigurări

Gheţea, ARB: Sistemul bancar va trece fără falimente peste perioada cu pierderi

Radu Gheţea, preşedintele ARB - Asociaţia Română a Băncilor

Radu Gheţea, preşedintele ARB - Asociaţia Română a Băncilor

01.12.2014, 00:00 143

+ Suntem în plină campanie de curăţare a bilanţurilor. A fost un an foarte greu pentru sistemul bancar. Sistemul va reuşi să treacă peste această perioadă cu nişte pierderi pe care le-aş califica ca fiind digerabile. Nu vor fi falimente. Nu vor fi situaţii limită la bănci. Au apărut primele semne că vor fi pierderi din cauza volumului mare de provizioane. Sistemul bancar plăteşte o mare parte din factura crizei.

+ România are nevoie de un sistem bancar solid care să se implice în finanţarea economiei, în finanţarea proiectelor, în finanţarea populaţiei. Sistemul trebuie să fie cât mai independent de finanţarea externă şi să aibă şi posibilitatea de a trece peste unele posibile seisme, aşa cum a făcut-o de fapt în ultimii ani.

+ Aproape 50% dintre solicitările de credite nu sunt bancabile din cauza diminuării valorii activelor aduse în garanţie sau pentru că veniturile clienţilor nu permit accesarea împrumuturilor. La un moment dat erau chiar 80%.

+ Sistemul bancar românesc în ultimii 25 de ani s-a reinventat şi sunt convins că acum facem cu totul alt banking decât făceam atunci. S-a produs o schimbare radicală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO