Bănci și Asigurări

Intesa l-a anunţat pe Tomas Spurny ca viitor şef al operaţiunilor pe regiune

Autor: Razvan Voican

11.09.2012, 13:12 1177

Tomas Spurny va fi din octombrie noul responsabil al grupului italian Intesa pentru portofoliul din regiune, urmând să fie însărcinat cu restructurarea afacerilor din Europa Centrală şi de Est, potrivit anunţurilor interne făcute de italieni.

Italienii l-ar fi recrutat pe baza reputaţiei sale de expert în restructurări, calitate care i-a făcut şi pe austriecii de la Erste să-l angajeze ca CEO al BCR la începutul acestui an.

Spurny ar urma să-i raporteze direct şefului Intesa Enrico Cucchiani.

Toate aceste informaţii nu au stârnit până la această oră nicio reacţie oficială din partea BCR sau a Erste Group, acţionarul majoritar.

Surse divergente afirmă pe de-o parte că Spurny ar fi discutat cu Intesa, dar în cele din urmă ar fi refuzat oferta, iar pe de alta că ar exista totuşi o înţelegere de a părăsi BCR în curând.

Plecarea atât de rapidă a lui Spurny ar reprezenta un adevărat şoc atât pentru cea mai mare bancă românească, cât şi pentru piaţă în ansamblu. De asemenea, ar reprezenta o mare lovitură pentru Erste Group şi şeful său Andreas Treichl care s-a implicat personal în recrutarea lui Spurny şi îşi pusese toate speranţele în abilitatea acestuia de a redresa BCR.

La jumătatea acestui an BCR a înregistrat pierderi de peste 470 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO