Bănci și Asigurări

Intrările şi ieşirile de valută din ţară: deficit de 298 milioane euro în primele patru luni

Intrările şi ieşirile de valută din ţară: deficit...

Autor: Ana Maria Petcana

13.06.2014, 15:42 285

Balanţa veniturilor a înregistrat un deficit în creştere cu 878 milioane euro, la 1,97 miliarde euro. Balanţa comercială a înregistrat un excedent de 323 milioane euro, de la -128 milioane euro la 195 milioane euro, în timp ce surplusul balanţei transferurilor curente a crescut cu 498 milioane euro, la 1,48 miliarde euro.

Investiţiile străine directe au totalizat în primele patru luni 785 milioane euro, în creştere cu 8,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

Participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, au însumat 705 milioane euro, iar creditele intragrup 80 milioane euro, conform datelor BNR.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 76,182 miliarde euro la 30 aprilie 2014 (80,6% din total datorie externă), în scădere cu 0,9% faţă de 31 decembrie anul trecut.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie nivelul de 18,313 miliarde euro (19,4% din total datorie externă), în scădere cu 4,5% comparativ cu sfârşitul anului 2013.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 30,8% în perioada ianuarie - aprilie 2014, comparativ cu 41,9% în anul 2013. Gradul de acoperire la 30 aprilie 2014 s-a menţinut la nivelul înregistrat la 31 decembrie 2013, respectiv 7 luni de importuri de bunuri şi servicii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO