Libra Internet Bank, o instituţie de credit specializată pe nişa profesiilor liberale şi detinută de fondul american de investiţii New Century Holdings, a vândut în două tranşe, în septembrie şi noiembrie, obligaţiuni în valoare totală de 40 milioane euro, la o dobândă fixă anuală de 4,25%.
Obligaţiunile LIBRA28E urmează a fi admise la tranzacţionare pe segmentul principal de la BVB, prin intermediul Alpha Bank Romania.
Emisiunea are scadenţa la 7 ani şi în cadrul ei au fost plasate în total 400 de obligaţiuni, dintre care 278 de titluri au fost vândute în perioada 22-23 septembrie, iar 122 în data de 11 noiembrie. Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 100.000 euro.
Plasamentul a fost adresat exclusiv investitorilor calificati, precum şi persoanelor fizice sau juridice, altele decat investitorii calificati.
Oferta a fost intermediată de către Raiffeisen Bank, în calitate de coordonator global şi manager, şi Alpha Bank Romania, în calitate de manager.
Libra Internet Bank a încheiat primul semestru (S1) cu un profit net de 123,2 milioane de lei, în creştere cu 416% faţă de rezultatul net din S1/2020, în timp ce veniturile totale au crescut cu 13,11% la 186,3 milioane de lei, potrivit datelor agregate de ZF din raportul financiar semestrial publicat la Bursă.
La 30 iunie, valoarea activelor băncii se situa la nivelul de 8,15 miliarde de lei, în creştere cu 11,4% faţă de 31 decembrie 2020, în timp ce portofoliul net de credite s-a majorat cu 14% (660 mil. lei), la 5,29 miliarde de lei.
Reprezentanţii Libra Internet Bank estimează la finalul anului un profit net de 145 mil. lei, cu 281% mai mare decât în 2020 când profitul net realizat a fost de 38 mil. lei, în timp ce activele nete al băncii vor creşte cu 12% de la 7,3 miliarde de lei, la 8,2 miliarde de lei.