Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor a luat 630 mil. lei de la bănci, cu dobânda de 3,28% pe an şi scadenţa în 2026

Ministerul Finanţelor a luat 630 mil. lei de la bănci,...

Autor: Cristina Bellu

08.10.2020, 16:01 90

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de titluri scadentă în aprilie 2026 şi s-a împrumutat cu 130 mil. lei peste nivelul de 500 mil. lei programat, la o dobândă anuală de 3,28%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 740 mil. lei, din care ofertele competitive au totalizat 639 mil. lei, iar cele necompetitive 100 mil. lei.

Rata cuponului a fost de 4,85%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 3,30%.

Din valoarea nominală adjudecată de 630 mil. lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 483 milioane lei, iar în contul clienţilor la 45 mil. lei

Ofertele necompetitive au fost de 100 mil. lei.

La începutul săptămânii, Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadente în ianuarie 2028 şi a atras 500 milioane lei, în linie cu volumul programat, la un cost mediu anual de 3,34%, în scădere cu şase puncte bază comparativ cu nivelul înregistrat la licitaţia din septembrie.

În octombrie, statul a planifica tlicitaţii pe piaţa internă în volum de 5,1 miliarde lei, după ce în septembrie, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 6.2 miliarde lei pe piaţa internă, cu 37% peste volumul programat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO