Bănci și Asigurări

Noi prognoze pentru 2017. Banca Transilvania: Dobanda la BNR creşte la 2,5%, iar cursul mediu este de 4,47 lei/euro

Noi prognoze pentru 2017. Banca Transilvania: Dobanda la BNR creşte la 2,5%, iar cursul mediu este de 4,47 lei/euro

Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania: 2017 va marca punctul culminant al divergenţelor de politică monetară între SUA şi zona euro

Autor: Claudia Medrega

27.02.2017, 00:05 46349

Banca centrală ar putea să lanseze un nou ciclu monetar în 2017 şi nu este exclusă posibilitatea ca BNR să majoreze rata dobanzii-cheie în acest an de la 1,75% pană la 2,5%, pe măsură ce inflaţia va reveni pe creştere, iar economia va continua să crească peste potenţial, conform noului scenariu macroeconomic prezentat de Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania, la o conferinţă organizată de Finmedia la Predeal.

Banca Transilvania a revizuit prognozele pentru principalele variabile din sfera economiei financiare - inflaţie, rate de dobandă şi cursul de schimb. Pe langă creş­terea inflaţiei spre ţinta BNR şi majorarea dobanzii-cheie, banca din Cluj se mai aşteaptă la creşterea costurilor de finanţare şi la scăderea cursului leu/euro pe termen mediu.

Anterior, Banca Transilvania anticipa posibilitatea creşterii dobanzii-cheie în acest an pană la 2,75%.

"Perspectivele de convergenţă a inflaţiei către ţinta băncii centrale, coroborate cu semnalele de accelerare a procesului de normalizare a ratei de dobandă de referinţă în Statele Unite (cu implicaţii pentru costul de finanţare în plan global) exprimă o probabilitate ridicată ca BNR să iniţieze ciclul monetar postcriză în perioada următoare", în viziunea Băncii Transilvania.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO