Bănci și Asigurări

Paul Ursaciuc are undă verde de la BNR pentru funcţia de COO al BCR

Paul Ursaciuc are undă verde de la BNR pentru funcţia de COO al BCR

Paul Ursaciuc a fost promovat de austriecii de la Erste în boardul BCR în toamna anului trecut

Autor: Ciprian Botea

21.01.2013, 00:02 1168

Paul Ursaciuc, promovat de austriecii de la Erste pe poziţia de chief operating officer (COO) al BCR în septembrie anul trecut, a fost autorizat de BNR pentru a-şi prelua mandatul de membru în comitetul executiv al celei mai mari bănci locale.

Ursaciuc, care anterior a fost director executiv al direcţiei audit intern din cadrul BCR, devine astfel al doilea român din comitetul executiv al băncii. Ursaciuc îl înlocuieşte pe austriacul Christian Bruckner, care a fost promovat în cadrul grupului Erste, acţionarul majoritar al BCR.

Bruckner a fost numit COO al BCR în urmă cu trei ani, dar abia la începutul lui 2012 a fost numit membru al comitetului executiv, mult timp fiind doar consilier al boardului. Comitetul executiv al băncii este format din şapte membri.

Celălalt român membru al boardului este Sergiu Manea, care deţine poziţia de vicepreşedinte executiv responsabil cu trezoreria. Chiar Andreas Treichl, şeful Erste, declara în trecut că şi-ar dori să vadă mai mulţi români în top managementul BCR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO