Bănci și Asigurări

Piata atesta cu greu dobanzi usor mai mici

15.03.2005, 00:00 12


Dobanzile pe piata monetara continua sa coboare in pas de voie, pe fondul unui exces sensibil de lei. Dealerii spun insa ca scaderile nu vor mai continua mult.


BNR a confirmat la licitatia de ieri intrarea dobanzii la care se opereaza sterilizarile sub plafonul de 9% pe an, dupa ce la inceputul lunii abia intraseram sub pragul de 10%.


Piata ramane supralichida chiar in conditiile in care sumele sterilizate au totalizat aproape un miliard de euro numai in ultimele trei zile.


Dealerii spun insa ca acest trend de scadere aproape constanta a dobanzilor nu mai poate fi mentinut mult timp, fiind posibile in viitorul nu foarte indepartat chiar unele corectii.


"Piata era supralichida, iar volumul stabilit pentru licitatia de ieri, de 7.500 mld. lei, a fost destul de mic din acest punct de vedere. La aceste conditii s-a adaugat si anuntul privind scaderea dobanzii de politica monetara cu 1,25 puncte procentuale, care a determinat o miscare usoara in jos a randamentelor cerute de banci. Cu toate acestea, este putin probabil ca dobanda sa coboare sub pragul de 8%, in contextul in care ne asteptam la o inflatie de 7%", spune Dorin Badea, dealer sef la Bancpost. El subliniaza de altfel ca pasii de scadere au fost tot mai mici la ultimele licitatii.


La licitatia pentru plasarea de depozite pe o luna organizata ieri, Banca Nationala a obtinut o dobanda medie de 8,85% pe an, dupa ce vinerea trecuta aceasta coborase in premiera cu doua puncte de baza (0,02%) sub pragul de 9%.


Dobanda minima oferita a fost de 8,47%, in timp de maxima acceptata a fost de 8,97%. BNR a atras intreaga suma propusa, de 7.500 de mld. lei.


In concordanta cu dobanda de sterilizare, dobanzile la depozitele pe o zi (over night) au coborat vizibil de la inceputul anului, ajungand la inchiderea sedintei de ieri la 2%-6% pe an.


Pe de alta parte, Ministerul Finantelor nu a reusit sa plaseze la licitatia de saptamana trecuta obligatiuni de stat cu dobanda fixa si scadenta la cinci ani, respingand toate ofertele bancilor. Astfel, se mentine nivelul de 6,5% pe an ca indiciu de pret pe termen mediu.


"Interventiile repetate ale bancii centrale pe piata valutara in sensul cumpararii de valuta, alaturi de scadentele la emisiunile de titluri de stat destul de consistente au generat un surplus de lichiditate pe lei, fapt care a atras dupa sine o scadere destul de pronuntata a dobanzilor. Cu toate acestea in perioada urmatoare este posibil sa vedem o usoara corectie, iar nivelul dobanzilor sa urce corelate cu evolutia inflatiei", spune Aurelian Mihailescu, dealer la Raiffeisen Bank.


El mai spune ca ritmul in care au coborat dobanzile pe piata monetara se poate dovedi prea accentuat, in contextul in care persista presiuni inflationiste. Pe de alta parte, o dobanda scazuta ar insemna si o diminuare a interesului potentialilor speculatori care urmeaza sa intre pe piata in viitorul apropiat.


Potrivit datelor Bancii Nationale, dobanzile la depozitele pe o zi au coborat de la 6%-10% la jumatatea lunii februarie, la 5%-9% pe an, la inceputul lui martie. Recent piata a inceput sa lucreze in plafonul de 5%-8% pe an, nivel sub care au coborat ieri. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO