Bănci și Asigurări

Pierderile fostei Bănci Carpatica s-au adâncit la 9,7 milioane de lei în primul trimestru după fuziunea cu Patria Bank

Pierderile fostei Bănci Carpatica s-au adâncit la 9,7...

Autor: Anelis Baciu

16.05.2017, 00:05 683

Patria Bank (fosta Nextebank) a preluat în ianuarie anul trecut 55% din acţiunile Băncii Comerciale Carpatica, iar ulterior a lansat o ofertă de cumpărare, ajungând astfel să controleze 64% din banca de la Sibiu.

Fosta Banca Comercială Carpatica, în prezent Patria Bank, a înregistrat o pierdere de 9,7 milioane de lei în intervalul ianuarie-martie al acestui an, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor publicate ieri pe bursă. Majorarea pierderilor fostei Bănci Carpatica vine după fuziunea cu Patria Bank, bancă controlată de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund. Veniturile totale ale băncii s-au redus cu peste 40% în primele trei luni din acest an, până la 14,5 milioane de lei. Cea mai amplă reducere a fost înregistrată la nivelul veniturilor nete din dobânzi şi veniturile nete din tranzacţionare care s-au diminuat cu 39%. Încasările din dobânzi au cumulat 6,8 milioane de lei, în timp ce veniturile din tranzacţionare au însumat 2,4 milioane de lei. „Veniturile din dobânzi la credite au scăzut în principal ca o consecinţă a intensificării activităţii de recuperare a creditelor neperformante şi de curăţare a portofoliului de credite, prin scoaterea în afara bilanţului. În cursul anului 2016 au fost scoase în afara bilantului credite neperformante acoperite integral cu provizioane în sumă de 88 milioane de lei. În primul trimestru din 2017 nu a mai fost necesară scoaterea de alte expuneri neperformante în afara bilanţului“, scrie în raportul trimestrial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO