El a făcut acest anunţ cu prilejul participării la cea de-a XXIII-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România-TOP 2013".
"Dobânda de referinţă a Băncii Naţionale era în 2009 de 8,5%. Acum, probabil că în zilele următoare, va scădea sub 3%", a afirmat Ponta.
Ponta a apreciat că aceasta este o veste bună pentru întreprinderi mici şi mijlocii, deoarece creditele pe care le contractează sunt la costuri mai mici.
Viceguverantorul BNR Bogddan Olteanu a declarat recent că BNR va analiza marţi, 4 noiembrie, eventuale măsuri de relaxare monetară, pe fondul încetinirii inflaţiei şi sub influenţa acţiunilor iniţiate de BCE pentru stimularea economiei.
În luna august, BNR a redus prognoza de inflaţie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an şi de la 3,3% la 3% pentru 2015, şi a anunţat prognoze privind rata medie a inflaţiei de 1,4% în acest an şi 2,4% anul viitor.
La sfârşitul lunii septembrie, Consiliul de Administraţie al BNR a decis să reducă dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,25% la 3% pe an, pentru a stimula creşterea economică naţională şi pentru a susţine acordarea de credite. Până în luna septembrie, România avea cea mai mare dobândă cheie dintre statele UE din estul Europei.
Analiştii se aşteaptă la continuarea ciclului de relaxare a politicii monetare şi în noiembrie, cu tăierea a încă 0,25 puncte procentuale, astfel încât dobânda cheie va ajunge la 2,75%.