Raiffeisen Bank, care a avut o politică agresivă de reducere a dobânzilor la depozite în ultimul an, a eliminat din oferta sa depozitele la termen cu scadenţa pe trei luni, indiferent de monedă.
Banca mai are disponibile în prezent oferte de economisire cu scadenţa pe şase luni, 12 luni, 18 luni, 24 de luni şi 36 de luni.
Instituţia de credit, care în februarie 2015 a decis să elimine depozitele cu scadenţa pe o lună, a diminuat săptămâna aceasta bonificaţiile pentru depozitele la termen cu scadenţe de şase şi 12 luni, care merg acum până la maximum 1%.