Bănci și Asigurări

Recuperatorul Kruk: Aşteptăm ca băncile să scoată pe piaţă mai multe credite corporate ajunse în default

Tomasz Ignaczak, Kruk: Piaţa are potenţial de creştere în special pe zona de corporate, care nu s-a dezvoltat la fel de mult ca retailul.

Tomasz Ignaczak, Kruk: Piaţa are potenţial de creştere în special pe zona de corporate, care nu s-a dezvoltat la fel de mult ca retailul.

Autor: Anelis Baciu

19.06.2013, 10:00 1355

Volumul creditelor neperformante vândute de bănci către firmele specializate în recuperarea creanţelor ar putea stagna anul acesta, iar piaţa se va stabiliza la echivalentul a 2,6 miliarde de lei, doar pe segmentul corporate şi pe credite ipotecare mai existând potenţial de creştere, consideră Tomasz Ignaczak, directorul general al Kruk, filiala locală a grupului polonez cu acelaşi nume.

„Anul acesta mă aştept la o stagnare sau cel mult la o uşoară creştere a pieţei de recuperare de creanţe, deşi au intrat jucători noi pe acest segment. Piaţa are potenţial de creştere în special pe zona de corporate, care nu s-a dezvoltat la fel de mult ca retailul“, a declarat Ignaczak într-un interviu pentru ZF.

Nivelul slab al creditării, în special pe zona de retail negarantată, va determina modificarea structurii pieţei prin creşterea ponderii segmentului corporate şi a creditelor ipotecare, este de părere şeful Kruk. Cea mai mare parte a creditelor achiziţionate de recuperatorii de creanţe până acum sunt împrumuturi de consum fără garanţii, vândute uneori de bănci şi la discount de 90% faţă de valoarea nominală.

Primul trimestru nu dus la o creştere notabilă a afacerilor recuperatorilor de creanţe com­parativ cu acelaşi interval din 2012, dar Ignaczak spune că nu este îngrijorat pentru că de obicei avansul este consemnat în a doua par­te a anului, când majoritatea băncilor încear­că să-şi cureţe portofoliile pentru „fotografia“ de sfârşit de an. „Tabloul pieţei de colectare de creanţe după primele trei luni din acest an este destul de calm. Nu este nimic nou sau îngrijorător pentru că de obicei piaţa înregistrează mai multe tranzacţii, în special din domeniul bancar, în al doilea semestru.“

 

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO