Bănci și Asigurări

Stan Tîrnoveanu, ZRP Insolvency, la ZF Live: Legea insolvenţei pentru persoanele fizice trebuie să existe, dar să nu fie folosită abuziv

Autor: Roxana Rosu

23.01.2015, 00:06 134
România are nevoie de o lege a insolvenţei persoanelor fizice, dar aceasta trebuie să respecte anumite principii, să stabilească un prag minim şi maxim al datoriei, pentru a nu fi folosită abuziv şi fraudulos, a declarat Stan Tîrnoveanu, managing partner la ZRP Insolvency, la ZF Live.
 
„Legea insolvenţei nu înseamnă că predai bunul şi ai scăpat. Decizia de a cumpăra a aparţinut până la urmă clientului. Oamenii trebuie să înţeleagă că şi dacă se declară insolvenţi şi predau bunul ei rămân totuşi cu datoria. Nu e o amnistie, o derogare de răspundere“, a spus Tîrnoveanu. El a explicat că printre cauzele insolvenţei pot fi fluctuaţia cursului, scăderea veniturilor sau creşterea costurilor. În opinia lui Tîrnoveanu, orice lege a insolvenţei trebuie să fie un remediu circumstanţiat scopului.
 
„Eu nu am văzut în proiectul de lege discutat care e scopul. UE enumeră în cazul principiilor de bază care trebuie acoperite ca legea să ducă la disciplinare, să protejeze buna credinţă, adică să nu ştergi datoria în orice situaţie, să fie eficientă, altfel va agrava starea, şi să rezolve riscurile“, a spus el, care a menţionat că are contracte de asistenţă cu câteva bănci pe tema creditelor în franci elveţieni.
 
Stabilirea unui prag minimal de la care încep discuţiile este absolut necesară pentru a nu bloca sistemul cu cereri nerezonabile. În plus, declararea insolvenţei nu înseamnă că un client renunţă la bun şi datoria se şterge, ci că, în urma unei analize, se va găsi un echilibru între venituri şi consum care să permită şi plăţile către creditor.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO