Bănci și Asigurări

Trezoreria testeaza piata: obligatiuni in lei pe trei ani

04.03.2003, 00:00 15

Trezoreria statului incearca marea cu degetul, lansand astazi in premiera absoluta o emisiune de obligatiuni in lei cu dobanda, cu scadenta la trei ani.
Oficial, Finantele se bazeaza pe "semnale" ca piata are nevoie de instrumente de referinta si cere maturitati mai lungi, acest lucru fiind posibil in conditiile in care se mentine tendinta de scadere a inflatiei.
In piata lucurile nu stau chiar asa. "Deja se simte o anumita retincenta la titlurile pe doi ani, care nu mai sunt prea atractive la o dobanda de 14%, avand in vedere ca nu se stie ce se intampla in al doilea an. Practic, sunt niste bani blocati", comenteaza un analist. De fapt, si Trezoreria este prudenta, avand in vedere sumele mici alocate pentru scadenta de trei ani, fiind vorba, de fapt, de o testare a pietei.
Daca bancile nu prea se vor inghesui, intr-o prima faza, la obligatiunile pe trei ani, acestea ar putea fi un plasament interesant pentru fonduri de investitii si firme de asigurare, care au expuneri pe termene mai lungi si ar putea accepta chiar randamente mai scazute.
O solutie pentru ca piata sa absoarba intr-o mai mare masura obligatiuni pe trei ani si chiar cu scadente mai lungi ar fi cresterea semnificativa a lichiditatii pietei secundare a titlurilor de stat. De asemenea, incepe sa se simta nevoia unei piete in care titlurile de stat sa fie cotate efectiv.
Lucrurile stau cu totul altfel in cazul anuntatei emisiuni de obligatiuni in euro, cu maturitatea de trei ani, pe care bancile de-abia o asteapta, mizand pe o dobanda de 5-6%. Cererea mare ar fi justificata inclusiv de faptul ca bancile nu pot oferi plasamente concurente.
Potrivit unui ordin al ministrului finantelor, statul va oferi in luna martie, prin licitatie, obligatiuni in lei in valoare totala de 3.400 de miliarde de lei, din care doua emisiuni de cate 200 de miliarde de lei vor avea maturitatea de trei ani.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO