Discuţiile privind scăderea şanselor de trecere a moţiunii decenzură împotriva Guvernului au dat o gură de oxigen leului, care areuşit vineri să se stabilizeze în faţa euro, însă analiştii spuncă noi probleme ar putea să vină dinspre discuţiile cu delegaţiaFondului Monter Internaţional (FMI).
BNR a calculat vineri un curs de 4,3083 lei pentru un euro, cu 0,43bani mai puţin decât în ziua precedentă. Aceasta a fost primascădere a cursului după o serie de cinci zile consecutive decreştere. În schimb, dolarul a câştigat vineri 1,6 bani, urcând la3,0954 lei la cursul BNR, pe fondul evoluţiei de pe pieţeleinternaţionale.
"Deşi şansele mai mici de trecere a moţiunii de cenzură sunt maimici, ceea ce ar trebui să aducă perspective mai bune pentru leu petermen scurt, noi nu împărtăşim această viziune. Motivul este cădiscuţiile cu Fondul Monetar Internaţional ar putea să devină maitensionate în perioada viitoare. Nivelul de 4,35 lei pentru un euroar putea fi atins în şedinţele următoare", comentează NicolaieAlexandru-Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank.
Pe piaţa interbancară, euro a început şedinţa de tranzacţionare devineri la 4,32 lei, nivel atins peste noapte, în cadruloperaţiunilor derulate pe pieţele off-shore. Încă din prima parte azilei cotaţiile au coborât însă sub pragul de 4,31 lei pentru uneuro, jucătorii reacţionând la comentariile liderilor opoziţieiprivind şansele mai mici de trecere a moţiunii de cenzură.
Chideşciuc consideră că deşi până acum mesajele reprezentanţilorFMI au fost pozitive, în realitate ei nu văd cu ochi buni uneleiniţiative ale autorităţilor, cum ar fi discuţiile privindreducerea cotei unice de impozitare, care ar însemna scădereaveniturilor bugetare.
Celelalte monede din regiune au avut vineri evoluţii mixte. În timpce coroana cehă şi forintul maghiar au înregistrat deprecieriuşoare, zlotul polonez a câştigat teren.
Pe piaţa monetară interbancară dobânzile pentru plasamentele petermene foarte scurte au rămas pe palierul de 2% pe an, pe fondulexcesului de lichidităţi. Pentru perioadele mai lungi de osăptămână dobânzile au urcat uşor, spre 5% pe an.
"Având în vedere nivelul lichidităţilor de pe piaţă, dacă nu aparprobleme majore în România, ratele de dobândă vor coborî din nou înaceastă săptămână, deşi ne aflăm la începutul unei noi perioade deconstituire a rezervelor minime obligatorii", a comentat undealer.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels