Burse - Fonduri mutuale

A&D Pharma analizeaza posibilitatea listarii pe BVB

A&D Pharma analizeaza posibilitatea listarii pe BVB

Vivian Diaconescu, directorul general Mediplus

09.11.2006, 17:35 26

Compania farmaceutica A&D Pharma, care grupeaza distribuitorul Mediplus si lantul de farmacii Sensiblu, ia in considerare listarea pe Bursa din Bucuresti in urmatorii ani, dupa ce recent a finalizat o actiune similara pe Bursa din Londra.
"Intotdeauna am luat in calcul si aceasta varianta, insa definitivarea ei va depinde in mare masura de lichiditatea Bursei de aici", a afirmat Vivian Diaconescu, directorul general Mediplus, liderul national al distributiei de medicamente.
Acesta a precizat ca exista interes pentru companie si din partea investitorilor romani, dar ca deocamdata o decizie finala in acest sens nu a fost luata.
Actionarul majoritar al companiei, fondul de investitii Sograno, a strans 120 mil. euro din vanzarea a 30% din actiunile companiei, intr-o oferta publica initiala derulata pe piata de capital londoneza.
Suma obtinuta in acest fel este cea mai mare obtinuta pe Bursa londoneza de o companie cu activitati in Romania.
Pana in prezent au cumparat actiuni circa 20 de fonduri de investitii, iar 40 au depus oferte, conform informatiilor citate de Mediafax.
Grupul A&D Pharma grupeaza distribuitorul Mediplus si lantul de farmacii Sensiblu si a inregistrat in prima jumatate a acestui an vanzari consolidate de 147,9 mil. euro.
Inaintea listarii, Sograno detinea 99% din A&D Pharma, ceilalti actionari fiind reprezentati de persoanele fizice Robert Ludovic, Charles Simon, Walid Abboud, Michel Charles Eid si Roger Fawzi El Akoury.
Mediplus este liderul pietei romanesti a distributiei de medicamente si opereaza un sistem logistic format din 12 depozite localizate la nivel national. Compania a raportat anul trecut un profit de 15,4 mil. euro, la o cifra de afaceri de 220 mil. euro.
Divizia de retail a A&D Pharma este reprezentata de lantul Sensiblu, cu peste 200 de unitati in 51 de orase ale tarii. Lantul a inregistrat anul trecut o pierdere de 6,3 mil. euro, la o cifra de afaceri de 63,7 mil. euro.
La nivel de grup, A&D Pharma si-a bugetat anul acesta investitii de 19 mil. euro. Cele doua companii ale grupului au fost infiintate in 1997.
Holdingul A&D Pharma este printre cele mai dinamice companii locale, cu o rata de crestere anuala de peste 50%.
Recent, grupul a finalizat contractarea unui credit sindicalizat in valoare de 100 mil. euro, printre cele mai mari finantari private de la inceputul acestui an.
Banii vor fi folositi pentru extinderea operatiunilor companiei din zonele de retail si distributie dar ar putea finanta si achizitii.
Principalii concurenti ai companiei pe segmentul distributiei de produse farmaceutice sunt Relad, Europharm Distributie, Fildas Trading, Polisano, Farmexpert sau Farmexim.
Pe segmentul de retail farmaceutic principalii competitori ai Sensiblu sunt Help Net, Catena, City Pharma, Dona sau Centrofarm.
A&D Pharma si-a propus pentru acest an atingerea pragului de 440 mil. euro cifra de afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO