Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile din chimie şi FP rămân principalele atracţii pentru investitori

Acţiunile din chimie şi FP rămân principalele atracţii pentru investitori

Autor: Stefan Musgociu

29.05.2011, 23:49 1035

Acţiunile companiilor din sectorul chimic, pre­cum Oltchim,Azo­mureş şi Amo­nil, ră­mân în aten­ţia investi­to­rilor du­păcreş­terile semnificative de săp­tă­mâ­na tre­cută, la fel ca şititlurile Fon­du­lui Pro­prietatea, care rămân în zonami­ni­melor.

Bursa a avansat uşor şi vineri, cu 0,68%, într-o piaţă în careacţiunile Fondului Proprietatea (FP) s-au întors pe scădere, după ozi de creştere, şi s-au apropiat din nou de nivelul minim de lalistare, în timp ce titlurile Oltchim (OLT) şi Azomureş (AZO) auurcat cu peste 8% şi, respectiv, cu 12%. Direc­torul de operaţiunial firmei de brokeraj Estinvest Marcel Murgoci spune că evoluţia devineri nu poate fi considerată relevantă tocmai din cauza rulajelorreduse consemnate de cele mai multe acţiuni.

"Vânzătorii aşteaptă o nervozitate a cumpărătorilor pentru avinde. Pe de altă parte, cei care au vândut în şedinţele de scădereaşteaptă să treacă această perioadă de revenire şi vor să intre lacumpărare doar pe un nou val de corecţii. Se pare că în ultimeledouă zile atât pe partea de vânzare, cât şi pe cumpărareinvestitorii au fost mai relaxaţi şi din acest motiv au fost şivolume mici pe cele mai multe acţiuni", a declarat Murgoci.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fostrealizate la preţuri în creştere în medie cu 0,87%, iar titlurilecompaniilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,07%peste nivelul de joi.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi ale FonduluiProprietatea au plasat indicele BET-FI cu 0,68% peste ziuaanterioară.

Încă din primele cinci minute unii investitori au ridicatputernic, cu câte 15%, acţiunile Oltchim, Amonil (AMO) şi,ulterior, Azomureş. Totuşi, dacă în cazul titlurilor Oltchimevoluţia nu i-a surprins pe brokeri, întrucât acestea s-au menţinutpe ascendenţa din ultimele şedinţe, acţiunile Amonil şi Azomureş aureprezentat surpriza din deschidere. După primele 20 de minute,acţiunile Oltchim şi Azomureş s-au detaşat în funcţie delichiditate, în timp ce rulajul titlurilor Amonil a fost foarteredus până la închidere.

La finalul şedinţei acţiunile Oltchim şi Azomureş aveau rulajeapropiate, de 2,6 mil. lei şi, respectiv, 2 mil. lei, iartranzacţiile cu titlurile Amonil cumulau doar 55.000 de lei.

Ultima tranzacţie cu acţiunile Oltchim a fost realizată la 1,145lei, preţ în creştere cu 8,12%. Titlurile Azo­mureş au încheiatziua în urcare cu 12,79%, la 0,7895 lei, iar acţiunile Amonil aucrescut cu 15%, la 0,0161 lei.

Murgoci spune că ascensiunea acţiunilor Oltchim este determinatăde un cumul de factori, precum ştirile despre închiriereainstalaţiilor de la Arpechim şi achiziţiile realizate de cei maimari doi acţionari minoritari, compania germană PCC şi fondul deinvestiţii britanic Carlson Ventures. Totodată, el atrage atenţiacă dacă evoluţia acţiunilor Azomureş este susţinută de achiziţiileFondului Proprie­tatea, care poate prelua pachete de lainvestitorii mici, în cazul Amonil creşterea nu poate ficonsiderată re­levantă, întrucât a venit pe un rulaj foarteredus.

Investitorii au tranzacţionat vineri acţiuni de 37 milioane delei (8,9 mil. euro), sumă cu 15% mai redusă decât rulajul de joi,de 43,3 milioane de lei (10,5 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO