Burse - Fonduri mutuale

Actiunile Electroputere au ramas fara cumparator

26.06.2001, 00:00 23



Actiunile Electroputere Craiova au cazut in sedinta de ieri cu 15%, maximul permis pentru o variatie zilinica, in timp ce ordinere de cuparare au disparut din piata. Titlurile Alro s-au mentinut relativ stabile in timp ce titlurile bancilor au inregistrat valori foarte mari a tranzactiilor.

Electroputrere Craiova a coborat pentru a doua sedinta consecutiv, pana la 1.050 lei/actiune, dupa o crestere speculativa care a dus cursul la un nou maxim absolut de 1.230 lei/actiune.

Cotatia actuala a Electroputere este cu 45% peste nivelul de la inceputul acestei luni, dar nu este nevoie decat de trei sedinte cu scaderi in ritmul celei de ieri pentru ca aceste actiuni sa piarda tot ce au castigat in luna iunie.

Actiunile Alro au continuat sa oscileze in jurul nivelului de 24.000 lei/actiune. Ultima tranzactie s-a realizat ieri la 24.300 lei/actiune, in crestere cu 0,4% fata de inchiderea precedenta, iar valoarea tranzactiilor a fost de 180 milioane de lei.

Actiunile Antibiotice Iasi au inregistrat tranzactii de 769 milioane de lei, iar pretul a urcat usor. Ultima tranzactie s-a relaizat la 3.500 lei, in crestere cu 1,5% fata de nivelul precedent.

Actiunile Terpia au crescut ieri cu 2,7%, la 1.900 lei/actiune pe fondul unor tranzactii mai ridicate decat de obicei. S-au inregistrat 38 de tranzactii, cu 221.000 de titluri, in valoare totala de 418 milioane de lei.

Actiunile Sicomed au incheiat sedinta de ieri in scadere, pe fondul unor tranzactii modeste. Ultima tranzactie cu titlurile producatorului bucurestean de medicamente s-a incheiat la 3.700 lei, cu 1,3% mai putin decat luni. Valoarea actiunilor Sicomed vandute si cumparate ieri a fost de 34 milioane de lei.

Actiunile Dcaia s-au mentinut ieri la 500 lei/actiune, in timp ce brokerii asteapta rezultaul adunarii generale a actionarilor din acesta saptamana, in care trebuie sa se discute fuziunea propusa intre Dacia si Renault.

Societatile de investitii financiare au avut evolutii mixte in sedinta de ieri. Indicele BET-FI, care se calculeaza pe baza cotatiilor celor cinci SIF, a coborat cu 0,1%, la 1.280 puncte, impins de scaderile SIF transilvania si SIF Oltenia.

SIF Banat Crisana si SIF Moldova au fost singurele care au incheiat la preturi mai mari decat in sedinta de luni.

SIF Banat Crisana a fost cotata la 600 lei/actiune, in crestere cu 1,7% fata de nivelul precedenta, aceiasi crestere fiind inregistrata si de SIF Moldova care a terminat sedinta la 491 lei. SIF Muntenia s-a mentinut la 510 lei.

SIF Transilvania, cea mai bine cotata dintre cele cinci SIF a incheiat la 740 lei/actiune, in scadere cu 1,3% fata de sedinta de vineri, iar SIF Oltenia a coborat 1,75 la 590 lei/actiune.

Valoarea tranzactiilor cu actiunile SIF-urilor a fost de 1,3 miliarde de lei, in timp ce pe restul societatilor de la categoria I s-au vandut si cumparat actiuni in valoare de 5,55 miliarde de lei.

Capitalizarea bursiera a SIF-urilor, la preturile actuale, este de 1.685 miliarde de lei.



Piata secundara Rasdaq a avut ieri una dintre cele mai slabe sedinte de tranzactionare de la inceputul acestui an. In lipsa tranzactiilor speciale, valoarea operatiunilor de vanzare-cumparare de ieri a fost de 1,68 miliarde de lei.

Singurul eveniment important al sedintei de ieri a fost inchiderea ofertei publice de cumparare lansata de compania Libertatea pentru actiunile producatorului de textile Cochet, din Sibiu.

Oferta, care initial tintea 267.580 de actiuni, reprezentand 99,42% din capitalul social, s-a finalizat cu achizitia a doar 1.424 actiuni. Pretul ofertei a fost de 49.000 de lei/actiune iar valoarea acesteia, in final, a fost de 69,77 milioane de lei.

Cele mai tranzactionate actiuni au fost cele ale combinatului siderurgic Sidex Galati, care au au fost implicate in 17 operatiuni de vanzare-cumparare.

Pretul minim a fost de 3.000 de lei iar cel maxim de 3.300 de lei. Cotatia medie a zilei, 3.101 lei, a fost cu 6,65% mai mare decat in sedinta precedenta. Numarul actiunilor tranzactionate a fost de 16.344 iar valoarea operatiunilor a fost de 50,68 milioane de lei.

Cea mai mare valoare a tranzactiilor a fost inregistrata ieri pentru actiunile companiei de comert Bega Timisoara, care au fost implicata in doua tranzactii, la pretul de 1.000 de lei. Au fost schimbate 190.766 de actiuni, in valoare de 190,76 milioane de lei.

Actiunile Uzinexport aqu avut o sedinta stabila, pretul mediu fiind cu 1,08% mai mare decat cel din sedinta precedenta. Valoarea tranzactiilor a fost de 115 milioane de lei iar numarul actiunilor schimbate de 23.000.

In sedinta de tranzactionare de luni a pietei extrabursiere valoarea totala a tranzactiilor a scazut la 1,68 miliarde de lei de la 2,13 miliarde de lei in sedinta precedenta.Volumul tranzactiilor a fost de 1.307.149 actiuni.

Au fost efectuate 343 tranzactii, pentru actiunile a 207 de societati. Indicele RASDAQ a crescut cu 0,20% la 770,75 puncte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO