Burse - Fonduri mutuale

AIPC cere CNVM să investigheze tranzacţiile cu unele produse structurate emise de Erste

Autor: Andrei Chirileasa

02.02.2012, 18:01 430

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) solicită CNVM să investigheze tranzacţiile cu unele produse structurate emise de Erste, după ce fostul Consiliu de Administraţie al BVB a invocat o serie de probleme la revocarea lui Valentin Ionescu din funcţia de director general.

"Având în vedere acuzaţiile aduse conducerii executive a Bursei conform cărora nu a supravegheat temeinic activitatea băncii (BCR - n.r.), în calitate de furnizor de lichiditate pentru produsele structurate emise de Erste, precum şi faptul că mai mulţi investitori au sesizat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu privire la problemele care au apărut în legatură cu structuratele, solicităm Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare începerea unei investigaţii cu privire la posibilitatea încălcării prevederilor legislative în vigoare, precum şi publicarea în buletinul CNVM a rezultatelor investigaţiei demarate", se arată într-un comunicat transmis, joi, de AIPC.

Reprezentanţii investitorilor amintesc că printre motivele invocate de fostul Consiliu de Administraţie al Bursei de Valori pentru revocarea lui Valentin Ionescu din funcţia de director general se regăseşte şi "nesupravegherea intermediarilor implicaţi în operaţiunile cu unele dintre produsele structurate".

Valentin Ionescu a fost revocat de la conducerea executivă a BVB în 17 noiembrie, iar pe 9 ianuarie a fost schimbată radical şi componenţa Consiliului de Administraţie al Bursei. Din vechiul consiliu au mai rămas doar fostul preşedinte CA Stere Farmache şi Octavian Molnar (IFB Finwest).

Nemulţumirile investitorilor faţă de activitatea BCR ca furnizor de lichiditate pentru unele produse structurate emise de Erste au fost determinate de faptul că uneori banca nu a menţinut cotaţii în piaţă din cauza unor probleme tehnice, iar în unele cazuri a anunţat cu întârziere aceste probleme.

Produselor structurate pot avea la bază o gamă largă de active suport, precum indici bursieri sau curs valutar, aur, petrol sau orice altă marfă, combinaţii de active şi instrumente financiare. Aceste instrumente sunt de regulă emise de băncile de investiţii sau fondurile de investiţii, în baza unui prospect de emisiune şi sunt adaptate la profilul de risc al investitorilor.

Speculatorii de la BVB au vizat încă de anul trecut produsele structurate deoarece aceste titluri înregistrează variaţii mai ample de preţ faţă de oscilaţia cotaţiei activului suport pe care au fost emise. Astfel, câştigul şi pierderea potenţială pe produse structurate sunt mai ridicate decât dacă ar fi tranzacţionate direct activele pe care au fost construite aceste titluri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO