Burse - Fonduri mutuale

BT Asset Management vrea să vândă fonduri mutuale cu investiţii în imobiliare, energie, tehnologie şi agricultură

Finanţe personale

Aurel Bernat, director general al BT Asset Management, pentru ZF

Aurel Bernat, director general al BT Asset Management, pentru ZF

Autor: Liviu Popescu

14.06.2019, 00:07 1009

BT Asset Management, al treilea cel mai mare admi­nis­trator de active din România, cu circa 3,6 mld. lei în gestio­nare, pregăteşte vânzarea de fonduri de investiţii cu pla­sa­mente pe pieţele externe în domeniul imobiliar, în tehno­logie, agricultură şi energie, având denominare în euro.

Administratorul a primit săptămâna aceasta aprobarea din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru cele patru fonduri, respectiv BT Real Estate, BT Energy, BT Agro şi BT Technology şi spune că în perioada următoare va începe vânzarea acestora prin agenţiile Băncii Transilvania, cea mai mare instituţie de credit din România.  „Vom adăuga în curând ofertei noastre o nouă familie de pro­duse, patru noi fonduri tematice, cu plasamente în acţiuni pe pieţele internaţionale, în domeniul real-estate, teh­nologie, agrar şi energetic, având denominare în euro. Ţinând cont de etapele ce trebuie parcurse în vederea lan­sării, salutăm în primul rând autorizarea acestor fonduri de către ASF, urmând ca în săptămânile ce urmează să pre­gătim distribuţia acestora în cele peste 500 de agenţii ale Băncii Transilvania din ţară“, spune Aurel Bernat, director general al BT Asset Management, pentru ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO