Burse - Fonduri mutuale

Bursa adună acţionarii pe 27 iunie pentru a decide dacă se face sau nu Contrapartea Centrală

Bursa adună acţionarii pe 27 iunie pentru a decide...

Autor: Roxana Pricop

21.05.2013, 17:37 205

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a convocat acţionarii în Adunare Generală Extraordinară pe 27 iunie pentru a aproba majorarea cu 23 milioane de lei a capitalului social al Casei de Compensaţie şi pentru a aproba participarea bursei la operaţiunea de majorare cu cel mult 10 mil.lei.

Convocarea are loc în condiţiile în care pe 14 mai un grup de acţionari format din Asociaţia Brokerilor şi cinci societăţi de brokeraj au cerut conducerii Bursei de Valori Bucureşti convocarea Adunării Generale Extraordinare pentru a decide participarea cu "până la cel mult 10 milioane de lei" la majorarea de capital a Casei de Compensaţie Bucureşti, instituţie responsabilă de decontarea tranzacţiilor cu derivate derulate pe bursă. Cele cinci societăţi de brokeraj sunt Finaco Securities, Confident Invest, Rombell Securities, Aplha Finance şi Intervam.

Casa de Compensaţie Bucureşti ar putea dispărea odată cu piaţa de derivate de la bursă dacă până în septembrie instituţia nu îşi majorează capitalul la 7,5 milioane de euro, faţă de circa 2 milioane de euro cât are în prezent, şi dacă nu se autorizează ca Contraparte Centrală, potrivit reglementărilor europene.

Pe 15 aprilie, Bursa a mai încercat obţinerea acordului acţionarilor, fără succes însă pentru acţionarii au respins propunerea prin neprezentare. Conducerea a propus atunci participarea cu o sumă cuprinsă între 10 milioane de lei şi 37 milioane de lei la majorarea de capital a Case de Compensaţie.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO