Burse - Fonduri mutuale

Bursa de Valori Bucureşti anunţă venituri la nivel de grup de circa 26 mil. lei la jumătatea anului, în coborâre cu 16% faţă de S1/2022

Bursa de Valori Bucureşti anunţă venituri la nivel de...
07.08.2023, 07:30 727

♦ Profit consolidat de 3,4 mil. lei, în scădere cu 62% de la an la an.

Compania Bursa de Valori Bucureşti (simbol bursier BVB), operatorul pieţei româneşti de capital şi acţionar majoritar la Contrapartea Centrală (CCP.RO), a înregistrat venituri operaţionale de 25,71 mi­lioane de lei la nivel consolidat în primele şase luni din an, o scădere de 16% comparativ cu nivelul de 30,4 mi­lioane de lei din S1/2022, generată de evoluţia veniturilor din tran­zac­ţionare, conform raportului finan­ciar semestrial.

În sumă de 3,35 milioane de lei, profitul net consolidat a scăzut cu 62%, de la 8,76 milioane de lei la 30 iunie 2022, fiind direct influenţat de evoluţia rezultatului operaţional, a cărui scădere a fost atenuată de creşterea rezultatului financiar.

Profitul operaţional al grupului a ajuns la 160.000 de lei, faţă de 8,21 mi­lioane de lei în aceeaşi perioadă de anul trecut, evoluţie marcată atât de scăderea veniturilor operaţionale pe segmentul de tranzacţionare, precum şi de avansul cheltuielilor operaţio­nale consolidate – plus 15% la 25,55 mi­lioane de lei.

Vineri după-amiază, acţiunile BVB afişau un declin de 2,9%, cel mai ridicat din indicele de referinţă BET, pe un rulaj de 160.000 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO