Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat joi, 22 iunie, a treia scădere la rând prin prisma indicelui principal BET, în contextul în care investitorii au aşteptat aprobarea şi publicarea prospectului de listare a Hidroelectrica, fapt evidenţiat şi de lichiditatea scăzută, de 3-4 milioane de euro zilnic.
În total, BET a scăzut cu 2% în trei şedinţe, având de la începutul anului un avans de 3,8%, arată datele BVB. Astfel, joi indicele BET a scăzut cu 0,8%, la 12.109 puncte, iar tranzacţiile totale s-au ridicat la 15,7 mil. lei (3,2 mil. euro), sub media de tranzacţionare a anului curent, de 71,2 mil. lei (14,4 mil. euro).