Burse - Fonduri mutuale

Bursa si-a mai revenit, dar mai e pana la stabilizare

30.03.2005, 00:00 20

Bursa si-a mai revenit ieri, indicele BET inregistrand o crestere de 4,6%, dar brokerii spun ca este prea devreme sa vorbim  de o stabilizare a pietei.



Lichiditatea la nivelul pietei a fost in usoara crestere fata de sedinta precedenta, tranzactiile cu actiuni insumand 266,6 mld. lei (7,3 mil. euro).



"Intotdeauna in situatii de dezechilibru puternic, piata este adusa la echilibru de speculanti. In momentele cu volatilitate ridicata, investitorii mari, atat romani, cat si cei straini, nu sunt prezenti pe piata. In prezent, Bursa isi cauta un echilibru, dar eu cred ca va mai dura cateva zile pana  va ajunge la o stabilizare", spune Nicolae Ghergus, directorul executiv al societatii de brokeraj Confident Invest.



El precizeaza ca a fost totusi nevoie de corectia puternica pe care a inregistrat-o piata dupa aprecierile importante din ianuarie si februarie. "Era nevoie de o astfel de corectie pentru repozitionare. In maximele atinse in primele luni ale anului ajunsesera si actiuni care nu aveau de ce sa se afle acolo", spune el.



Ghergus mai crede ca pe termen scurt piata va fi influentata de cele doua evenimente de ordin macroeconomic, respectiv semnarea acordului cu FMI si a tratatului de aderare la UE, mult mai importanta fiind a doua chestiune. "Eu cred ca este mai bine sa se amane  semnarea acordului cu FMI, care impune reguli prea rigide, iar deficitul acesta de 0,4% din PIB pe care-l cer ei chiar nu-si are rostul in cazul unei tari in crestere cum e Romania.  Daca se semneaza tratatul de aderare la UE, nu vor mai conta aprecierile FMI, nu se vor mai inregistra scaderi de rating pentru ca nu se incheie acordul cu aceasta institutie. Dar daca nici unul din aceste doua acorduri nu se semneaza, atunci va fi dezastru", afirma Ghergus.



Cea mai puternica apreciere au inregistrat-o ieri actiunile Impact Bucuresti, care au inchis sedinta  la pretul de 6.850 lei/actiune, in crestere cu peste 14% . Valoarea tranzactiilor cu aceste titluri a depasit 6,5 mld. lei (0,18 mil. euro). Cresterea actiunilor a venit in urma anuntului societatii de a distribui o treime din profitul pe anul trecut sub forma de dividende.



Titlurile Bancii Transilvania au reusit sa recupereze putin din pierderile ultimelor sedinte, inchizand  la pretul de 12.600 lei/actiune si inregistrand astfel o apreciere de 5%. Lichiditatea actiunilor bancii a fost si ea destul de buna, in conditiile in care rulajul realizat s-a ridicat la aproape 60 de mld. lei (1,6 mil. euro).



Actiunile BRD au inregistrat, de asemenea, o apreciere de 4,9%, cotatia de inchidere fiind, in acest caz, de 41.100 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor realizate cu titlurile BRD a crescut si ea fata de sedinta precedenta, atingand ieri 21,3 mld. lei (aproape 0,6 mil. euro).



O evolutie pozitiva au avut si titlurile Petrom, care au inceput sedinta in crestere, reusind la un moment dat sa urce cu peste 10% fata de pretul de inchidere anterior. In cele din urma, cotatia actiunilor societatii petroliere s-a stabilizat, inchizand  la 3.260 lei/actiune, un pret cu 6,5% mai ridicat fata de cel de la finele sedintei precedente. Rulajul realizat de titlurile Petrom s-a ridicat la 34 de mld. lei (peste 0,9 mil. euro).



 



Piata RASDAQ



Sedinta de tranzactionare de ieri a marcat o usoara revenire pentru principalele actiuni, in conditiile unei lichiditati foarte reduse a pietei, valoarea totala a tranzactiilor fiind sub 7,5 mld. lei (205.000 de euro).



Cele mai tranzactionate titluri de la categoria I au fost actiunile Rompetrol Bucuresti (VEGA), rulajul acestora fiind insa unul slab, de doar 192 de milioane de lei (aproximativ 5.300 de euro). Pretul de inchidere a fost de 560 lei/actiune, inregistrand o apreciere de aproape 10% comparativ cu sedinta de tranzactionare anterioara.



Cu o crestere de peste 10% se pot lauda si actiunile producatorului de confectii Braiconf Braila. Acestea au inchis sedinta de tranzactionare la pretul de 73.000 lei/actiune. Lichiditatea a fost insa foarte redusa, tranzactiile insumand doar 88 de milioane de lei (2.400 de euro).



Titlurile operatorului portuar Socep Constanta au fost suspendate de la tranzactionare pentru desfasurarea Adunarii Generale a Actionarilor.



La categoria a II-a, cel mai tranzactionat emitent a fost Elpreco Craiova, care a realizat un rulaj de 570 de milioane de lei (15.600 de euro). Cotatia de inchidere a acestor titluri a fost de 573.000 lei/actiune, inregistrandu-se o apreciere cu 0,5% fata de sedinta precedenta.



La categoria de baza, cel mai mare rulaj a fost realizat de titlurile societatii Cocor Bucuresti, datorita unei tranzactii mari, de aproape 930 de milioane de lei (25.500 de euro). Pretul de tranzactionare a fost de 1.366.000 lei/actiune, in scadere cu aproape 12% fata de ultimul pret al sedintei precedente.



Printre cele mai tranzactionate titluri s-au numarat si actiunile producatorului de ulei Argus Constanta, care au realizat tranzactii insumand 480 de milioane de lei (13.000 de euro). Cotatia de inchidere a coincis cu pretul maxim de tranzactionare de 35.000 lei/actiune, in crestere cu 3,4% comparativ cu ziua precedenta. La acest pret, capitalizarea societatii este de 30 de milioane de euro. Principalii actionari sunt Vasile Leu, cu 11,5% din actiuni si SIF Oltenia, care detine 10,2% din actiuni.



Titlurile societatii de asigurari Ardaf au inregistrat o depreciere de 3,3% la nivelul pretului mediu de tranzactionare, care a fost de aproximativ 1.150 lei/actiune. Transferurile realizate cu aceste actiuni au insumat aproape 440 mil. lei (12.000 de euro).



Actiunile societatii Confectii Vaslui au castigat 1,4%, inchizand la pretul de 2.700 lei/actiune. Rulajul acestora a fost de 245 de milioane de lei (6.700 de euro).
catalin.ciocan@zf.ro ; andrie.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO