Burse - Fonduri mutuale

Bursa de Valori Bucureşti, la nou maxim istoric pe 8 septembrie 2023, peste recordul care stătea în picioare din 14 ianuarie 2022. De la începutul anului, indicele BET are plus 18%, iar cu tot cu dividende 23%

Costin Brumă, broker al Swiss Capital, cea mai mare casă de brokeraj de la BVB: Interesul dat de listarea Hidroelectrica a condus la un număr maxim de investitori de retail. Apoi, anunţul unor dividende ce vor veni în toamnă, precum cele de la Fondul Proprietatea, OMV Petrom şi Banca Transilvania, coroborat cu estimările privind nişte rezultate solide pentru 2023 ale companiilor din BET, poate justifica maximul indicelui BET.

Autor: Eduard Ivanovici

11.09.2023, 00:08 1193

Avans de 140% pe BET în ultimul deceniu; de la lansare, BET-TR s-a apreciat cu 250%  Incertitudinile rămân însă în picioare în toamnă-iarnă prin prisma potenţialelor modificări ale cadrului fiscal Ne bucurăm de performanţe mai bune faţă de alte pieţe mai importante. Avem însă şi reversul, BVB putând scădea uneori mai mult decât alte pieţe

Bursa de Valori Bucureşti a atins pe 8 septembrie 2023 un maxim istoric de 13.800 puncte prin prisma indicelui principal BET, în creştere cu 18,33% faţă de începutul acestui an, pe fondul euforiei create de listarea Hidroelectrica în această vară şi a apropierii datei în care se distribuie dividendele din ofertă.

Un alt factor care a stat la baza creşterii Bursei de la Bucureşti a fost inflaţia, în contextul în care profitabilitatea crescută a companiilor din energie, când motorina era 8-9 lei la pompă, s-a tradus în rezultate financiare mai bune şi deci în evaluări mai mari.

Prin comparaţie, precedentul record istoric atins de BET a fost pe 14 ianuarie 2022, respectiv 13.682 de puncte. De atunci, Bursa de Valori a avut momente când a scăzut abrupt din cauza scumpirilor accelerate, cât şi ca urmare a incertitudinilor aduse de războiul din Ucraina şi alte evenimente majore din vestul Europei sau Statele Unite. „Au fost mai mulţi factori în ultima perioadă care au contribuit la performanţa bună a acţiunilor româneşti: listarea Hidroelectrica, mediul inflaţionist în care trăim (companiile transmit creşterile de preţuri mai departe către consumatorul final) sau factori particulari pentru anumite companii mari (de exemplu, decizia OMV Petrom de a începe investiţia în proiectul Neptun Deep)“, spune Alexandru Combei, director de investiţii, BRD Asset Management, unul dintre cei mai mari administratori de investiţii din România, cu active sub gestiune de 3,5 mld. lei.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro