Burse - Fonduri mutuale

CNVM a început deliberările pentru desfiinţarea RASDAQ

Autor: Roxana Pricop

06.04.2012, 00:00 321

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de supraveghere şi reglementare a pieţei de capital, a primit peste zece propuneri din partea pieţei cu privire la modul în care trebuie soluţionat statutul incert al pieţei RASDAQ.

La finele lunii martie, CNVM a pus în dezbatere publică un proiect de instrucţiune prin care vrea să transfere toate cele 1.150 de companii tranzacţionate pe piaţa RASDAQ pe sistemul alternativ ATS al Bursei de Valori Bucureşti, soluţie prin care statutul incert al pieţei va fi rezolvat. Acest proiect propune de fapt desfiinţarea pieţei

RASDAQ după 16 de ani de funcţionare. Proiectul reia un demers mai vechi al CNVM de restructurare a pieţei care însă nu s-a concretizat.

Investitorii, brokerii, bursa şi restul jucătorilor de pe piaţa de capital au avut la dispoziţie mai puţin de o săptămână, până pe 3 aprilie, să-i trimită comisiei propriile observaţii şi propuneri pe marginea proiectului de instrucţiune. Comisia a primit peste zece propuneri, printre care se numără şi propunerile venite din partea Bursei de Valori Bucureşti, ale Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital, dar şi din partea unor brokeri şi investitori. În prezent, la CNVM au început deliberările pentru a elabora forma finală a proiectului de instrucţiune. Asociaţia Investitorilor consideră că proiectul de instrucţiune prin care CNVM desfiinţează piaţa RASDAQ creează confuzie în rândul investitorilor şi nu lămureşte statutul acestei pieţe pe care sunt listate în prezent circa 1.150 de companii cu o capitalizare cumulată de peste 2,2 miliarde de euro.

Investitorii se tem că prin transferul companiilor de pe RASDAQ pe ATS, care este prin definiţie o piaţă nereglementată, nu le vor mai fi respectate drepturile de acţionari.

Pentru că reglementatorul nu a reuşit în ultimii şase ani să clarifice statutul acestei pieţe, au apărut multiple interpretări şi procese în instanţă legate de nederularea unor oferte publice de preluare, de delistări care nu au respectat drepturile acţionarilor şi de acuzaţii de manipulare a preţului unor ac­ţi­uni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO