Burse - Fonduri mutuale

Continuă selloff-ul acţiunilor americane: Nasdaq, cea mai slabă lună din 2008. Dow Jones a pierdut aproape 2.000 de puncte în aprilie

Continuă selloff-ul acţiunilor americane: Nasdaq, cea mai slabă lună din 2008. Dow Jones a pierdut aproape 2.000 de puncte în aprilie

Indicele S&P 500 a înregistrat o scădere de aproape 10% luna trecută

Autor: Eduard Ivanovici

02.05.2022, 14:42 596

În urma selloff-ului din luna aprilie, acţiunile din Statele Unite au ajuns la noi minime în 2022. Investitorii continuă astfel să renunţe la acţiunile tech pe fondul incertitudinilor legate de încetinirea economiei, ritmul inflaţiei şi perspectivele privind majorarea ratelor dobânzilor.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 5,6%, adică aproape 2.000 de puncte în luna aprilie, în timp de S&P 500 şi Nasdaq, indicele marilor companii tech, au pierdut 9,8%, respectiv 15%.

Potrivit Forbes, Nasdaq a înregistrat astfel cea mai slabă lună din octombrie 2008, acţiunile din tehnologie fiind unele dintre cele mai afectate active din ultimele săptămâni. De altfel, indicele este pe minus cu circa 22% de la începutul anului.

Printre aspectele care au stat în spatele deciziilor investitorilor s-au aflat schimbările de politică monetară ale Rezervei Federale, cazurile de Covid-19 din China şi războiul dintre Rusia şi Ucraina.

Cu aproape două ore înainte de prima şedinţă de tranzacţionare din luna mai, Dow Jones, S&P şi Nasdaq creşteau cu 0,2%-0,3%.

În Europa, indicele Stoxx 600 scădea cu 1% la ora publicării ştirii, conform MarketWatch.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: