Burse - Fonduri mutuale

Corecţiile din ultimele zile sunt doar o pauză de la creşteri, spun brokerii

Corecţiile din ultimele zile sunt doar o pauză de la creşteri, spun brokerii

Autor: Stefan Musgociu

31.03.2011, 23:48 30

Bursa a scăzut şi joi, cu 0,38%, în linie cu marile pieţeeuropene, însă a încheiat al treilea trimestru consecutiv decreştere, în care indicele general, BET-C, a avansat cu 13,28%.

"Aceasta a fost prima şedinţă de tranzacţionare în caremajoritatea acţiunilor au înregistrat corecţii după mai multe zileconsecutive de creşteri. Cred că scăderile au fost determinate demarcările de profituri, pentru că majoritatea investitorilor auintrodus mai multe ordine de vânzare. Este posibil ca un factorpentru corecţii să-l reprezinte finalul de trimestru, din aceastăcauză investitorii au preferat să vândă din considerente fiscale.Totuşi, cred că evoluţia indecisă de astăzi a pieţelorvest-europene şi lipsa presiunii la cumpărare au fost principaliifactori ai scăderii preţurilor", a declarat directorul detranzacţionare al Inter­capital Invest, Mihai Mureşian.

În prima jumătate de oră a şedinţei de joi piaţa a crescut cupână la 0,5%, însă apoi cotaţiile au revenit la nive­lurile demiercuri, iar în a doua parte a şedinţei majoritatea acţiunilor autrecut pe scădere.

Totuşi, rulajul pieţei acţiunilor, de 39,2 milioane de lei (9,5milioane de euro), a scăzut uşor faţă de valoarea operaţiunilor demiercuri, de 42 mi­lioane de lei (10,2 milioane de euro).

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizatede indicele BET, au fost realizate la preţuri în scădere pe mediecu 0,35%, iar titlurile celor cinci SIF-uri şi ale FonduluiProprietatea (FP) au dus indicele BET-FI cu 1,39% sub nivelul demiercuri.

Mureşian nu crede că ultimele două şedinţe de corecţiireprezintă inversarea trendului ascendent din ultimele luni.

"Dacă observăm că lichiditatea pieţei a fost concentrată petitlurile SIF-urilor şi ale băncilor, cred că putem trage concluziacă în piaţă şi-au făcut simţită prezenţa preponderentspe­culatorii", a mai spus Mureşian.

Cotaţia titlurilor FP a scăzut cu 0,33%, la 0,612 lei, iaracţiunile SIF Oltenia au înregistrat un recul de 1,89% şi au ajunsla 1,658 lei.

Titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Moldova (SIF2) au avutrulaje apropiate, de 3,2 milioane de lei şi, respectiv, de 3milioane de lei.

Cotaţia acţiunilor SIF Banat-Crişana a scăzut cu 1,46%, la 1,278lei, iar titlurile SIF Moldova au înregistrat cea mai vizibilăcorecţie de la acest segment al pieţei de 2,39% şi au închis la1,472 lei.

La ora 15:46 a fost realizată o tranzacţie specială cu 0,1% dinac­ţiunile Alro (ALR) pentru 2,8 mi­lioane de lei.

Jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de un deal cu0,23% din acţiunile Conpet (COTE), de 729.000 de lei. Transferul afost realizat la 36,8 lei, preţ cu 2,22% peste nivelul de miercuri.Cu titlurile companiei nu au fost realizate tranzacţii pe piaţaprincipală.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şiParis erau în scădere cu 0,2% şi, respectiv, cu 0,6%, în timp cepiaţa de la Frankfurt era în stagnare.

Majoritatea burselor din Europa Centrală şi de Est înregistraucorecţii de cel mult 1,2%, iar pieţele din Polonia, Bulgaria şiRusia erau în creştere cu maximum 0,4%.

De urmăritastăzi

  • Acţiunile Electromagnetica Bucureşti (ELMA), după ce OlimpiaDorobanţu, directorul economic al companiei, a vândut joi pe Bursăun pachet de 76.000 de titluri pe care a încasat în total aproape26.600 de lei (aproximativ 6.500 de euro). TitlurileElectromagnetica au crescut ieri cu 0,6%, până la 0,3499lei/unitate.
  • Acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT),care au continuat seria de aprecieri din ultima lună cu o creşterede 6%, preţul ajungând la 0,338 lei/unitate. Statul a anunţat că vascoate la privatizare compania anul viitor.
  • Evoluţia burselor externe, după ce bursa americană a deschisieri şedinţa cu aprecieri nesemnificative pe principalii indici.Indicele care include cele mai importante companii europe, STOXX50, înregistra la aceeaşi oră o scădere de 0,6% iar indicele germanDAX se aprecia cu 0,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO