Burse - Fonduri mutuale

Cum privesc cei mai mari investitori locali criza de pe Bursa

Cum privesc cei mai mari investitori locali criza de pe Bursa
18.09.2008, 19:57 15

 In urma cu cateva luni, nimeni nu credea ca va fi martor la scaderi atat de puternice, dupa ce principalii indici de la Bursa pierdusera deja circa jumatate din valoarea de la inceputul anului. Multi investitori locali sperau atunci ca vor vedea o revenire a pietei macar spre finalul anului.

Realitatea i-a contrazis insa dur si doar de la inceputul saptamanii indicele BET a pierdut aproape 15%, iar SIF-urile s-au prabusit cu 20%.

"De cateva nopti nu mai dorm", spune Florian Buzatu, director la SIF Oltenia, unul dintre cei mai mari investitori de portofoliu de pe Bursa. "Chiar daca se linistesc pietele, si cred ca in cateva zile ar trebui sa se linisteasca, vom fi afectati in continuare, pentru ca nu exista lichiditati. S-a dovedit pana acum ca investitorii autohtoni nu pot sustine o crestere cat de mica", a adaugat el.

Buzatu crede ca efectele crizei financiare se vor resimti si in economia reala, in ciuda indicatorilor economici pozitivi prezentati de autoritati.

"Contrar celor prezentate de primul-ministru, astazi constatam ca acesti indicatori nu sunt atat de linistitori. Cred ca cel mai afectat va fi sectorul bancar si al asigurarilor, dar si sectorul constructiilor, unde finantarea este tot mai greu de obtinut", a precizat Buzatu.

Cu toate acestea, el vede o clarificare a situatiei pana la sfarsitul anului si o reasezare a pietelor pana in 2010. "Cine are de dat faliment da acum. Din punctul de vedere al investitiilor, deocamdata suntem in expectativa", mai spune Buzatu.

Seful SIF Muntenia, Petre Szel, este de parere ca economia romaneasca nu va fi afectata in aceeasi masura ca economiile dezvoltate datorita sistemului financiar mai slab dezvoltat.

"In economia reala lucrurile merg rezonabil. Din pacate suntem atat de mici, incat nu depinde de noi ce se intampla, dar criza asta ne va afecta mai putin decat pe altii, pentru ca avem un sistem financiar putin dezvoltat", explica Szel.

El spune ca nu se astepta sa vada actiunile de pe Bursa atat de jos, dar nu-si pierde increderea in piata.

"Stim ce avem si cat valoreaza. Sa ne uitam doar la BRD care a ajuns la 11 lei, dupa ce a fost si 28 de lei", spune Szel.

Principalii investitori individuali asteapta si ei vremuri mai bune si spun ca nu este momentul pentru a-si calcula pierderile.

"Putem sa discutam despre un bilant la sfarsitul anului. Acum este un moment cand e bine sa fii atent la ce se intampla in piata si nu sa faci bilanturi", spune Dumitru Tudor, detinatorul unui portofoliu important pe Bursa, care cuprinde actiuni la Biofarm si la SIF-uri.

El spune ca este activ in piata in perioada aceasta si ca in functie de stiri vinde sau cumpara, dar crede ca majoritatea investitorilor locali au fost activi mai ales la vanzare in ultimele zile.

"Cred ca multi dintre investitorii nostri au anticipat ca vor urma scaderi si mai mari si au vandut preventiv. Sunt si unii care au imprumuturi si marje pe care trebuie sa le acopere si au fost nevoiti sa-si reduca detinerile", explica Tudor.

Catalin Chelu, unul dintre cei mai importanti investitori in SIF-uri, crede intr-o revenire a pietei pe termen lung si spune ca nu este foarte afectat de criza actuala.

"Eu sunt investitor pe termen lung si prin urmare nu-mi calculez pierderile pe termen scurt", spune Chelu.

AFACERI DE LA ZERO