Burse - Fonduri mutuale

Cum văd cei mai mari administratori de fonduri locali criza din Grecia

Cum văd cei mai mari administratori de fonduri locali criza din Grecia

Autor: Roxana Daniela Pricop

18.06.2011, 12:23 1866

Escaladarea crizei datoriilor Greciei a gonit investitorii de pepieţele de acţiuni, afectate de corecţii ample în ultimele zile.Bursele s-ar putea calma după mai bine de un an de incertitudinidacă liderii europeni se vor pune de acord ca restructurareadatoriilor să aibă loc voluntar şi organizat, susţinadministratorii de fonduri.

Pieţele europene de acţiuni au scăzut puternic joi pe fondultemerilor privind un posibil default al datoriilor Greciei,titlurile bancare înregistrând printre cele mai accentuate evoluţiinegative. Moneda europeană s-a depreciat accentuat pe pieţeleinternaţionale în faţa dolarului şi a francului elveţian.

La Bucureşti, principalii indici bursieri au deschis în scădere,până la un minus de 3% faţă de referinţa de miercuri, acţiunilebancare şi cele energetice afişând cele mai mari deprecieri. Leul acontinuat să se deprecieze în raportul cu euro, iar raportulleu/franc a depăşit recordul istoric de 3,5050 înregistrat din 30decembrie.

"Investitorii fug de acţiuni şi de mărfuri şi se refugiază încash, aur sau în bonduri emise de Statele Unite pentru că se tem căun eventual faliment al Greciei va avea un impact similarprăbuşirii băncii de investiţii Lehman Brothers.

Nu văd motive pentru o îmbunătăţire a apetitului la risc înurmătoarele zile, toţi investitorii aşteaptă să vadă ce decizie vorlua liderii europeni cu privire la salvarea Greciei. Cu cât mairepede va fi luată decizia de restructurare a datoriilor Greciei,cu atât mai bine pentru că aceasta ar putea fi percepută pozitiv şiar calma pieţele", a spus Radu Crăciun, director de investiţii laEureko Pensii.

Pe termen scurt, două sunt momentele-cheie pentru salvareaGreciei: votul de marţi 21 iunie din Parlamentul grec pentru noulguvern şi plata de către Fondul Monetar Internaţional pe 29 iunie aurmătoarei tranşe pentru Grecia. Datoria Greciei este cea mai maredin istoria zonei euro, fiind estimată să atingă în acest an 158%din PIB.

"Sunt pesimist cu privire la evoluţia pieţelor de acţiuni petermen foarte scurt, de câteva zile. În două sau trei săptămâni,dacă apar veşti pozitive dinspre Grecia, o posibilă restructurare adatoriilor sau un consens al liderilor europeni privind salvareaţării, ne putem aştepta la o întoarcere pe plus a pieţelor deacţiuni", a spus Dan Popovici, drectorul de investiţii alsocietăţii de administrare OTP Asset Management.

Restructurarea datoriilor este singura soluţie posibilă pentrucalmarea pieţelor este şi opinia lui Jan Pricop, directorul generalal societăţii de administrare a investiţiilor KD Investments.

"Cu siguranţă va avea loc restructurarea datoriilor până lafinalul acestui an. Reacţia pieţelor la acest eveniment este însădificil de estimat, iar o înrăutăţire a situaţiei din Grecia arputea pune beţe în roate redresării economiei româneşti, însă nueste singurul factor de risc pentru România", a mai spus directorulKD.

Dan Nicu, directorul general al BRD Asset Management, este însăde părere că impactul crizei din Grecia se va resimţi în principalla nivelul băncilor greceşti prezente în România.

"Nu există riscul ca băncile greceşti prezente în România săintre în default. Expunerea pe băncile greceşti comportă un grad derisc ridicat, iar pentru acest lucru se plăteşte o primă ridicatăde risc", a spus Nicu.

Prima de risc s-a regăsit în dobânzile ridicate plătite pentrudepozite de băncile greceşti din România, de care au profitat şifondurile locale de investiţii în ultimii trei ani.

"Pe fondul escaladării crizei datoriilor din Grecia, ne-am redusexpunerea pe depozite bancare deschise la băncile greceşti dinRomânia până la 2% în active. Nu considerăm că poate apărea risculunei crizei de lichidităţi pentru băncile greceşti din România ,având în vedere că BNR a afirmat că au solvabilitatea peste 11%, unnivel confortabil al lichidităţii, şi dispun de planuri derezervă", a spus Nicolae Albu, director de investiţii la societateade administrare a investiţiilor Erste Asset Management.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO