Burse - Fonduri mutuale

Dafora cere 27 mil. euro de la actionari

19.02.2007, 18:09 9

Actionarii companiei de foraj Dafora Medias au aprobat majorarea capitalului social al acesteia cu 92,2 mil. lei (27,1 mil. euro), prin aporturi de capital din partea actionarilor. Capitalul Dafora ar urma sa creasca astfel de la 9,22 mil. lei (2,7 mil. euro) la aproape 101,5 mil. lei (29,8 mil. euro). Fiecare actionar va putea subscrie 10 actiuni noi la pretul de 0,1 lei/actiune pentru fiecare actiune detinuta. Actionarul majoritar al companiei, Gheorghe Calburean, care detine direct si indirect peste 50% din actiuni, ar urma sa subscrie actiuni in valoare de circa 14 mil. euro pentru a-si mentine participatia. El a incasat anul trecut circa 12 mil. euro din vanzarea unor pachete de actiuni care au permis intrarea in companie a unor importante fonduri straine de investitii. Dafora intentioneaza sa preia compania Condmag Brasov la care detine deja o participatie de 26-27%. Actiunile Dafora se tranzactioneza pe RASDAQ, unde au inchis ultima sedinta la pretul de 3,31 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei este de circa 90 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO