Burse - Fonduri mutuale

Flamingo deschide magazine de 1,5 mil. euro

19.11.2008, 20:15 14

Retailerul de electronice si electrocasnice Flamingo International (FLA) a inaugurat ieri trei magazine ce totalizeaza 3.100 de metri patrati, investitia aferenta fiind de 1,55 milioane de euro.

Primele doua magazine, o unitate Flanco World de 1.300 de metri patrati si o unitate Flamingo Computers de 600 metri patrati, sunt pozitionate in cadrul galeriei comerciale Careffour Sibiu.
"Deschiderea celor doua magazine in preajma sarbatorilor de iarna a fost un moment special ales pentru a raspunde unui numar cat mai mare de solicitari venite din partea clientilor in aceasta perioada", a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
Dupa deschiderea celor doua magazine retailerul va opera patru unitati in orasul Sibiu. Al treilea magazin, un Flanco World de 1.200 de metri patrati, a fost inaugurat in Calarasi printr-o investitie de 650.000 de euro.
In urma celor trei deschideri suprafata comerciala a companiei a urcat la 56.900 de metri patrati, insumati de 113 magazine. Recent, compania a anuntat ca va inchide in urmatoarea luna si in primul semestru din 2009 magazinele care nu prezinta o imbunatatire a profitabilitatii sau care au ajuns la maturitate, in sensul ca nu vor mai fi reinnoite contractele de inchiriere pentru spatiile comerciale din cauza cresterii preturilor chiriilor. Printre magazinele inchise se numara si cel din Unirea Shopping Center.
Compania a anuntat o tinta pentru cifra de afaceri de 200 de milioane de euro la finalul anului, cu 5% sub estimarea initiala, dupa ce in primele noua luni a realizat vanzari de 143 de milioane de euro.
Actiunile Flamingo au inchis ultima sedinta de tranzactionare la pretul de 0,0543 lei, capitalizarea companiei fiind de 10,1 mil. euro.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO