Burse - Fonduri mutuale

Fostul ministru Karoly Borbely, ales preşedinte la Oltchim

Fostul ministru Karoly Borbely, ales preşedinte la Oltchim

Karoly Borbely, 36 de ani, secretar de stat în Ministerul Economiei

Autor: Adrian Cojocar

08.03.2012, 00:04 1607

Karoly Borbely, 36 de ani, secretar de stat în Ministerul Eco­no­miei, a fost numit preşedinte al consi­liului de administraţie la combi­natul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT). El l-a înlocuit astfel pe Constantin Dascălu, care şi-a anunţat luna trecută demisia la numai şase luni de la numirea lui în această funcţie.

Oltchim este una dintre com­paniile de stat cu probleme, fiind în proces de privatizare. Combinatul a avut în ultimii trei ani pierderi de peste 700 mil. lei, iar la finalul anului trecut avea datorii de 2,5 mld. lei.

Înlocuirea lui Dascălu de la compania de stat vine în contextul demisiei recente a premierului Emil Boc care a fost urmată de o remaniere a celor mai mulţi miniştri din fostul Guvern. Constantin Dascălu, care a ocupat anterior funcţia de consilier al fostului ministru de finanţe, Ion Ariton, a fost numit în septembrie anul trecut şef peste Oltchim la cererea acţionarului majoritar, Mi­nisterul Economiei.

Noul preşedinte al Oltchim, Karoly Borbely, a fost ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei infor­maţiei în perioada decembrie 2007 - decembrie 2008 şi din ianuarie 2010 ocupă funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comer­ţului şi Mediului de Afaceri.

Borbely a absolvit Facultatea de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir din Cluj şi urmează în prezent un masterat de Politici Publice şi Integrare Europeană în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Karoly Borbely a mai fost referent la Uniunea Democrată Maghiară, reprezentant regional la IDTH (Socie­tatea Ungară de Interes Public pentru Promovarea In­vestiţiilor şi Comerţului), respectiv secretar de stat în anii 2006-2007 în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Tineret.

Tot în luna septembrie din 2011, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Oltchim, el demisionând la scurt timp după aceea.

Acţiunile Oltchim s-au corectat ieri cu 3,7%, după o şedinţă volatilă, în care au cunoscut creşteri de peste 3%. Ultima tranzacţie s-a perfectat la un preţ de 1,241 lei/unitate, la care capitalizarea companiei este de aproape 100 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO